9.4 C
București
duminică, 17 octombrie 2021 - 6:48

MOL România investește 10 milioane de euro într-un depozit nou de produse petroliere, la Giurgiu

spot_img

MOL România investește 10 milioane de euro într-un depozit nou de produse petroliere, la Giurgiu

MOL a finalizat prima fază de construcție a terminalului de produse petroliere de la Giurgiu, a transmis joi compania. Proiectul presupune construirea unui depozit nou, cu o capacitate utilă de 7.000 de metri cubi, în urma unei investiții totale de aproximativ 10 milioane de euro.

“România este inclusă în strategia de dezvoltare pe termen lung a Grupului MOL, iar deschiderea terminalului de produse petroliere de la Giurgiu reprezintă un pas important în acest sens. Alături de extinderea și modernizarea rețelei de benzinării, optimizarea lanțului logistic este o direcție importantă de creștere a eficienței atât pe plan local, cât și la nivelul Grupului MOL”, a declarat Kinga Daradics, Country Chairman MOL România.

Terminalul de la Giurgiu este amplasat în Zona Liberă, pe un teren cu suprafața totală de aproape 15.000 de metri pătrați, iar depozitul are acces direct la transportul fluvial. Prima fază a proiectului, inaugurată joi, prevede stocarea și comercializarea de motorină.

Terminalul este dotat cu un sistem computerizat de încărcare a autocisternelor și cu tehnologie automatizată de aditivare. Întrucât funcționarea depozitului este automatizată, necesitatea implicării umane în procesele tehnologice legate de aprovizionarea cu produsele rafinăriilor Grupului MOL este minimă.

În faza a doua, va fi finalizată construcția tuturor rezervoarelor depozitului, care va avea  o capacitate totală utilă de 7.000 de metri cubi.

Carburanții vor fi stocați în rezervoare supraterane, echipate cu cele mai moderne sisteme de siguranță și protecție, inclusiv sisteme automate de măsurare a volumului și temperaturii, sisteme fixe de stingere a incendiilor, inclusiv senzori de alarmare și avertizare timpurie.

Terminalul este prevăzut și cu echipamente de recuperare a vaporilor, pentru a minimiza emisiile compușilor organici volatili. Rezervoarele pentru stocarea carburanților vor fi prevăzute cu pereţi dubli sau vor fi amplasate în cuve de retenţie impermeabilizate prin betonare.

În România, MOL deţine 137 de bezinării şi înregistrează performanțe pozitive și pe segmentele de vânzări destinate companiilor, prin intermediul cardurilor de carburanți și soluțiilor en gros. Compania a semnat acorduri de concesiune cu Agentia Naţională pentru Resurse Minerale pentru 3 perimetre din vestul României, dintre care unul a fost ratificat de către toate autoritățile competente.

Vlad Bârleanu