12.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 2:59
No menu items!

Mohamad Munaf, condamnat pentru răpirea jurnaliștilor români, adus în țară

spot_img

Mohamad Munaf, condamnat la 10 ani de închisoare pentru terorism a fost adus în România

Mohamad Munaf, cetățean irakian și american este în custodia poliției române și își va ispăși pedeapsa primită în 2008, de 10 ani de închisoare pentru acte de terorism împotriva unor cetățeni români.

Felicit Serviciul Român de Informații, Ministerul Afacerilor Interne, precum și celelalte instituții din cadrul sistemului național de prevenire și combatere a terorismului, care și-au adus contribuția pe dimensiunea externă, pentru ampla operațiune desfășurată în această perioadă, în cooperare cu parteneri interni și externi.

comunicat Administrația Prezidențială

Mohammad Munaf, irakian stabilit în România, a fost ghidul celor trei jurnaliști români răpiți în Irak la sfârșitul lunii martie 2005. El a fost ținut ostatic, la fel ca și ziariștii Eduard Ovidiu Ohanesian, Marie Jeanne Ion și sorin Mișcoci, timp de 55 de zile. La eliberarea jurnaliștilor, întrucât s-a presupus că a fost complice la răpire, Munaf a fost plasat în arest de forțele americane, în Irak. Un an mai târziu, în 2006, Munaf a fost condamnat la moarte prin spânzurare de Tribunalul Penal Central din Bagdad, dar Curtea irakiană de Casație a anulat această sentință, motivând că din documentele Curții de primă instanță nu se poate determina rolul pe care Munaf și ceilalți acuzați l-au avut în răpirea celor trei jurnaliști români, la Bagdad, în 2005.