11.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 23:09
No menu items!

Modificări pentru beneficiarii de card de energie. Vor fi decontate lemnele de foc pentru cei care deţin facturi

spot_img

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a anunţat, miercuri, mai multe modificări importante pentru beneficiarii de card de energie, una dintre acestea fiind că cei care au domiciliu fără nomenclator stradal, în zona rurală, trebuie să completeze o declaraţie pe propria răspundere. De asemenea, vor fi decontate lemnele de foc pentru cei care deţin documente justificative în acest sens.

Marcel Boloş a precizat la finalul şedinţei de Guvern că Executivul a adoptat o ordonanţă cu patru modificări importante pentru beneficiarii de card de energie. 

“Prima problemă şi prima măsură reglementată este cea privitoare la beneficiarii care au domiciliu fără nomenclator stradal, la sate, mai ales în zona rurală, unde încă nu s-au elaborat nomenclatoarele stradale. Aici este posibil ca beneficiarii noştri să figureze toţi la o singură adresă. Sunt, din estimările noastre, peste 550.000 de astfel de situaţii. Dau exemplul judeţului Teleorman. Este o situaţie cu care ne-am întâlnit. 40.000 de beneficiari figurează sau au această situaţie a domiciliului fără nomenclator stradal, respectiv toţi beneficiarii sunt la aceeaşi adresă, iar Guvernul a aprobat ca, printr-un sistem de declaraţii pe propria răspundere şi cu informaţiile culese din teren de către Poşta Română, practic să ajungem în posesia acestor informaţii cu beneficiarii noştri şi cu clarificarea domiciliului şi, respectiv, a situaţiei locative raportate la locul de consum şi în acest fel să putem face verificările în ceea ce priveşte plafonul de venit şi, respectiv, calculul venitului mediu pe membru de familie per loc de consum şi în acest fel beneficiarii să poată să intre în drepturi”, a spus Marcel Boloş.

El a menţionat că din data de 16 ianuarie şi până la 1 februarie vor fi distribuite aceste declaraţii pe propria răspundere pentru situaţiile din mediul rural unde beneficiarii figurează la aceeaşi adresă. 

“A doua măsură şi a doua situaţie pe care am reglementat-o este aceea în care, în general şi în special beneficiarii noştri au colocatari care figurează la adresa de domiciliu, dar aceştia nu locuiesc efectiv la acea adresă şi nici nu se poate face radierea acestor colocatari de la adresa de domiciliu, în acest fel punând beneficiarul în situaţia de a fi exclus din lista de beneficiari. Pentru aceasta, mecanismul aprobat de către Guvern este cel în care beneficiarul în cauză, pe baza înştiinţării pe care o transmitem pentru fiecare dintre beneficiarii excluşi din listă, se va adresa primărie de care aparţine pentru a i se întocmi o anchetă socială în care se va valida situaţia de la faţa locului, respectiv câţi locuiesc la adresa de domiciliu”, a afirmat Marcel Boloş.

El a explicat că astfel plafonul de venit la locul de consum poate depăşi 2.000 de lei şi beneficiarul nu se mai poate încadra. 

“Vă reamintesc că noi acordăm sprijinul pentru compensarea preţului la facturile pentru energie, în funcţie de locul de consum, consumurile energetice ale locului de consum şi încercam să respectăm plafonul de venit la locul de consum să nu depăşească cei 2.000 de lei. Deci, în astfel de situaţii, când un beneficiar locuieşte şi are în evidenţă colocatari la adresa de domiciliu, pe baza înştiinţării pe care o primeşte de la noi, poate să rezolve această situaţie prin două modalităţi fie îşi radiază ca locatarii care figurează la adresa de domiciliu din evidenţele care există la direcţiile de evidenţa populaţiei sau a doua variantă se adresează primăriei de care aparţine, pentru a i se întocmi anchetă socială şi a se stabili situaţia locativă pe care o are”, a mai declarat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. 

A treia măsură adoptată de Guvern se referă la decontarea lemnelor de foc. 

“A treia măsură pe care Guvernul a aprobat-o prin proiectul de ordonanţă simplă este cea legată de decontarea lemnelor de foc care a fost cumpărate pentru sezonul de frig 2022-2023, dar mai ales populaţia rurală, persoanele vârstnice, care şi-au cumpărat lemne de foc pentru care au documente justificative, respectiv factură şi documentul de plată, intră în sistemul de decontare şi pot ridica în numerar de la poştaş sau de la oficiile poştale aceste sume de bani pe care le au cheltuit şi, dacă vreţi, un mecanism în favoarea beneficiarilor care să permită pentru astfel de situaţii decontarea sumelor achitate în numerar, mai ales cum am precizat în zona localităţilor rurale”, a mai afirmat Marcel Boloş. 

El a mai adăugat că a patra modificare se referă la mecanismul de realizare a listei de beneficiari. 

“A patra modificare este cea privitoare la mecanismul instituţional de elaborare a listei de beneficiari. La elaborarea ei participă Ministerul Muncii, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Direcţia de Evidenţă a Populaţiei. Lista de beneficiari are mecanismul verificării plafonului de venit al beneficiarului, limita de 2.000 de lei, care a fost aprobată prin ordonanţă de urgenţă şi apoi la locul de consum se verifică situaţia veniturilor realizate de către cei care sunt în evidenţa la Evidenţa populaţiei, şi care figurează ca locatar şi realizează venit pentru ca să ne asigurăm că acest venit mediu pe membru de familie la locul de consum nu depăşeşte plafonul de 2.000 de lei”, a afirmat Boloş.

El a mai anunţat că din data de 16 februarie şi până la 1 februarie se distribuite către asociaţiile de proprietari scrisoarea care prezintă metodologia de utilizare a certificatului de validare a datoriilor.  

“Această înştiinţare, împreună cu certificatul de validare a datoriei pleacă de luni către asociaţiile de proprietari, 152.000 de asociaţii de proprietari avem în evidenţă cărora li se vor distribui aceste înştiinţări. În 20 ianuarie avem o primă prezentare împreună cu Federaţia Asociaţiilor de Proprietari, a acestui document şi a modalităţii în care el urmează să fie utilizat şi gestionat de către asociaţiile de proprietari”, a mai spus ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. 

El a menţionat că în perioada 1 februarie – 15 februarie vor fi distribuite și înştiinţările pentru care figurează că locuiesc împreună cu alte persoane.

“În perioada 16 ianuarie – 1 februarie, declaraţiile pe propria răspundere pentru cei care au domiciliul şi nu este întocmit nomenclatorul stradal vor fi distribuite, aşa încât rugăm să fie sprijiniţi oficianţi poştali pentru culegerea acestor informaţii şi intrarea în drepturi a beneficiarilor care respectă şi prin care sunt validate condiţiile din actul normativ menţionat. De asemenea, în perioada 1 februarie până în 15 februarie se vor distribui înştiinţările pentru cei care sunt eliminaţi din liste, întrucât figurează împreună cu alţi colocatari care, din verificările noastre realizează venituri şi duc media venitului peste cei 2.000 de lei pe care i-am menţionat, pentru această situaţie estimată de noi, în jur de 313.000 de cazuri soluţia este fie de radiere a celor care sunt în evidenţe şi figurează la adresa de domiciliu a beneficiarului sau adresarea la primăria de care aparţin pentru întocmirea anchetei sociale care să valideze numărul şi situaţia locativă a beneficiarului”, a afirmat Boloş.

El a mai menționat că din 1 februaie se va distribui cardul de energie, iar plăţile sunt programate să se facă de la 1 martie, existând şi posibilitatea devansării acestui termen la 20 februarie.

                                                                                                                  Adina Silav