21.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 18:58
No menu items!

Modificări majore în Educație. Fără medii semestriale și teze. Câte note vor primi elevii într-un an școlar

spot_img

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, luni, că s-a stabilit renunțarea la mediile semestriale şi la teze în învățământul preuniversitar, urmând să existe o singură medie generală la finalul anului.

”La acest moment este în curs de finalizare întâlnirea Comisiei pentru Dialog Social (…) pentru a se definitiva Regulamentul de organizare şi funcţionare a învăţământului preuniversitar, astfel încât mâine aceste modificări să îmbrace forma unui ordin de ministru şi să fie transmise spre publicare în Monitorul Oficial”, a declarat ministrul Educaţiei, într-o conferinţă de presă. 

Acesta a precizat şi care sunt principalele noutăţi pe care le va aduce anul şcolar viitor: ”Se renunţă la mediile semestriale, se renunţă la obligativitatea susţinerii tezelor. Va fi o singură medie generală la finalul anului şcolar, iar profesorul va avea mult mai multă autonomie în scopul unei evaluări ritmice pe parcursul întregului an şcolar”. 

Conform acestuia, numărul minim de note la fiecare materie va fi egal cu cel al numărului de ore săptămânale plus 3.

”S-a agreat ca numărul minim de note pentru o disciplină să fie egal cu n+3 unde n este numărul de ore alocate săptămânal pentru a anumită disciplină. Altfel spus, pentru o disciplină care are două ore pe săptămână, într-un întreg an școlar vor fi necesare cel puțin cinci note. 

Al doilea subiect. A fost stabilită poziționarea vacanței mobile din luna februarie în întreg sistemul național de învățământ. Sunt 30 de județe care au decis ca vacanța din luna februarie să fie în ultima săptămână, sunt 10 județe care au decis ca vacanța să fie în cea de a treia săptămână din februarie, este vorba de județele Argeș, Bihor, Bistrița Năsăud, Călărași, Cluj, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Teleorman și Prahova și sunt Bucureștiul și Suceava care au decis ca săptămâna de vacanță din luna februarie să fie în cea de a doua săptămână. Deci două județe au decis în a doua săptămână, 10 județe au decis în a treia săptămână, și 30 de județe au decis în ultima săptămână din februarie”, a adăugat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

De asemenea, acesta a anunțat un program de 1 miliard de euro pentru reducerea abandonului școlar.

„Programul va avea o finanțare de 1 miliard de euro pentru 5 ani, va fi coordonat de Ministerul Educației și Agriculturii. În total, aceste surse de finanțare vor trebui să genereze 1 miliard de euro astfel încât să avem o extindere semnificativă a programului de sprijin pentru reducerea abandonului școlar pentru un număr cât mai mare de elevi. Critieriile vor fi stabilite de Ministerul Educației. Prima rundă din acest program național a realizat deja selecția de peste 1.000 de școli”, a mai declarat Sorin Cîmpeanu.

                                                                                                                   Adina Silav