12.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 3:21
No menu items!

Moartea lui Gyuri Pascu. Polițiștii au ridicat documente de la Ambulanță

spot_img

Mai multe documente de la Serviciul de Ambulanță București – Ilfov și SMURD în cazul morții actorului Ioan Gyuri Pascu ar urma să ajungă vineri la Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei.

În acest caz au fost declanșate mai multe anchete privind modul în care a intervenit ambulanța la locuința actorului.

O anchetă internă a fost declanșată la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov. Ulterior, Comisia de disciplină a SABIF a audiat medicul implicat în cazul Gyuri Pascu, a solicitat Comitetului Director sancționarea lui și și-a declinat competența în ceea ce privește acuzația de malpraxis.

Și Colegiul Medicilor București a anunțat miercuri că s-a autosesizat în cazul decesului lui Ioan Gyuri Pascu.

Totodată, o echipă formată din reprezentanți ai Corpului de control al Ministerului Sănătății și de la Departamentul pentru Situații de Urgență s-a deplasat, miercuri, la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, pentru a verifica informațiile cu privire la intervenția care a avut loc, luni dimineață, la artistul Ioan Gyuri Pascu.

R.D.