7.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 10:28
No menu items!

Moțiunea lui Vasile Blaga pentru șefia PDL. DOCUMENT

spot_img

Sursa Zilei a intrat în posesia textului moțiunii lui Vasile Blaga, candidat la alegerile pentru conducerea PDL, intitulată „România Dreaptă. PDL – politică dincolo de lozinci”.

Potrivit moțiunii, printre obiectivele PDL pe termen scurt (2013-2014), se află reformarea şi modernizarea instituţională a statului român prin susţinerea realizării reformei constituţionale în vederea punerii în aplicare a rezultatelor referendumului din 2009 privind reforma Parlamentului României (Parlament unicameral şi un număr maxim de 300 de parlamentari). De asemenea, Vasile Blaga arată că sistemul electoral trebuie reformat prin „susţinerea adoptării unui Cod electoral (introducerea votului prin corespondenţă pentru cetăţenii românii din străinătate şi corectarea imperfecţiunilor legate de desfăşurarea procesului electoral), precum şi adoptarea unui sistem electoral mixt pentru alegerea Parlamentului”.

Aderarea României la Spaţiul Schengen, creşterea numărului de membri şi simpatizanţi ai partidului, creşterea performanţei politice a membrilor PDL, prin implementarea de proceduri riguroase, obţinerea unui scor electoral în cadrul alegerilor pentru Parlamentul European din anul 2014, care să consolideze poziţia PDL în cadrul grupului parlamentar al Partidului Popular European, susţinerea unui candidat puternic în alegerile prezidenţiale din 2014 sunt și alte obiective ale PDL pentru perioada următoare. V.M.

CITEȘTE MOȚIUNEA AICI