24.2 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 17:07
No menu items!

Moțiunea de cenzură a PNL, depusă săptămâna viitoare

spot_img

Galben_Eugen Nicolaescu_SZ

Moțiunea de cenzură „Opriți Guvernul Ponta 3 – Guvernul corupției, demagogiei și minciunii!„, inițiată de grupurile parlamentare ale PNL, va fi depusă săptămâna viitoare la secretariatele generale ale celor două Camere ale Parlamentului, a anunțat vicepreședintele PNL, Eugen Nicolăescu, marți, într-o conferință de presă la Palatul Parlamentului.

Conform angajamentului pe care PNL și l-a asumat și calendarului pe care l-am prezentat săptămâna trecută, după consultarea tuturor parlamentarilor liberali, astăzi am înaintat proiectul de text al moțiunii de cenzură tuturor grupurilor parlamentare, inclusiv deputaților independenți atât din Cameră, cât și din Senat. Titlul moțiunii de cenzură pe care l-am propus colegilor noștri și pe care îl considerăm justificat urmare argumentației din textul moțiunii este „Opriți Guvernul Ponta 3 – Guvernul corupției, demagogiei și minciunii!”.

Eugen Nicolăescu

vicepreședinte PNL

Potrivit lui Nicolăescu, sub semnătura liderilor grupurilor parlamentare, PNL a solicitat ca până la sfârșitul acestei săptămâni colegii parlamentari de la celelalte grupuri să transmită eventualele propuneri, observații, comentarii.

Textul – care se va definitiva până la sfârșitul acestei săptămâni – va ține cont de recomandările grupurilor parlamentare, iar săptămâna viitoare va fi depus la secretariatele generale ale celor două camere conform procedurilor parlamentare. În varianta de text comunicată grupurilor parlamentare astăzi (marți – n.r.), în afară de cele trei capitole pe care le-am anunțat săptămâna trecută referitoare la temele economice vizând reducerea fiscalității, proprietatea – cu tema prima intabulare ca prioritate și accentuarea corupției prin susținerea baronilor locali în relația cu o justiție independentă, am considerat că este necesar să introducem o referire specială la situația internațională.

Eugen Nicolăescu

vicepreședinte PNL

Nicolăescu a susținut că Guvernul Ponta 3 a dat dovadă de „superficialitate, bâlbâială și lipsă de responsabilitate” în ceea ce privește situația din Ucraina.

Aici vorbim despre situația din Ucraina, în raport cu care Guvernul Ponta 3 a dat dovadă de superficialitate, bâlbâială și lipsă de responsabilitate. PNL a avut în vedere faptul că parlamentarii sunt reprezentanții cetățenilor, cărora trebuie să le dea socoteală, iar derapajele grave pe care le înregistrează actuala guvernare nu pot fi lăsate nesancționate„, a aconchis Nicolăescu.

R.D.