7.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 4:30
No menu items!

Moţiune de cenzură împotriva guvernului de la Chişinău

spot_img

Moţiune de cenzură împotriva guvernului de la Chişinău

Facţiunea comunistă din parlamentul de la Chişinău prezintă joi o moţiune de cenzură, semnată de 34 de deputaţi, asupra activităţii guvernului, în care acuză executivul de corupţie şi abuz de putere.

“În ultima perioadă de timp guvernul a devenit centrul unor scandaluri de corupţie. Mulţi membri ai executivului sunt implicaţi în scheme criminale şi de corupţie, care au prejudiciat bugetul statului. Unii dintre ei au deja statut de suspect sau învinuit în cadrul proceselor penale declanşate”, se precizează în textul moţiunii.

Moţiunea a fost prezentată în contextul crizei din Alianţa pentru Integrare Europeană, după ce premierul Vlad Filat a anunţat, la 13 februarie, că formaţiunea sa denunţă acordul de constituire a acesteia pentru a negocia un nou acord. Liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, preşedinte al parlamentului, a declarat luni că formaţiunea sa ar putea susţine o moţiune împotriva guvernului dacă premierul Vlad Filat nu-şi dă demisia.

Totodată, mai mulţi deputaţi neafiliaţi au anunţat că vor susţine demisia guvernului, numărul parlamentarilor care ar sprijini moţiunea fiind mai mare de 51 de deputaţi necesari pentru ca aceasta să fie adoptată.

Potrivit Constituţiei, iniţiativa de exprimare a neîncrederii în guvern se examinează după trei zile de la data prezentării în Parlament.  În acest sens, Parlamentul de la Chişinău ar putea examina marţi, 5 martie, moţiunea de cenzură împotriva guvernului.

C.I.