Miza mișcărilor extremiste din Ardeal – cine câștigă și cine pierde

Andi Topala_redactor-sef Sursa Zilei

Andi Topala_redactor-sef_Sursa Zilei

  • Andi Topală

     

Pe fondul alegerilor din 6 aprilie din Ungaria, partidele naționaliste ungare FIDESZ și Jobikk încearcă să transforme Transilvania într-un adevărat teatru de operațiuni electorale. Îngrijorați de scăderea accentuată în sondaje, liderii forțelor radicale din Ungaria, Viktor Orban și Vona Gabor apelează la strategii total străine de spiritul european al toleranței pentru a câștiga încrederea maghiarilor cu cetățenie ungară, care locuiesc în România. Temele preferate ale celor doi lideri sunt naționalismul și separatismul pe criterii etnice.

Ungaria se află în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare, iar anul acesta, pentru prima oară, pot participa la scrutin şi cetăţenii ungari care nu au domiciliul în ţară. Liderii partidelor politice din Ungaria sunt într-o adevărată goană după voturile maghiarilor cu dublă cetățenie care locuiesc în România. Cele mai bune momente pentru aceștia de a avea vizibilitate și a atrage simpatia electoratului din Ardeal sunt evenimentele aniversare, cum ar fi 15 martie, sau altele special create, cum a fost și Marșul secuilor din 10 martie la Târgu Mureș. Acțiunea de la începutul săptămânii a fost organizată de Consiliul Naţional Secuiesc (CNS), fiind declarată ca Ziua libertății secuilor. Mitingul nu a fost altceva decât paravanul unei acțiuni de campanie electorală a FIDESZ și a extremiștilor ungari, tema „libertății secuilor” fiind doar un pretext pentru organizarea acestei manifestări și ademenirea populației de etnie maghiară.

Principala formațiune politică din Ungaria, FIDESZ finanțează serios astfel de evenimente pentru a putea promova mesaje ultranaționaliste și separatiste care să scoată lumea în stradă. Numai că de acțiunile sprijinite financiar de FIDESZ încearcă să profite din plin și alte formațiuni radicale ungare, cum ar fi JOBBIK, Garda Ungară și Mișcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate (HVIM). Jobbik, organizația condusă de Vona Gabor are deja mai multe filiale în Ardeal iar pentru mitingul din 10 martie a mobilizat mai mulți membri. Totodată, adepții JOBBIK vor fi prezenți și la manifestările din 15 martie. Aceștia vor încerca să valorifice din plin aceste evenimente pentru a se face și ei cât mai vizibili și pentru a câștiga simpatia maghiarilor din Ardeal. Rețeta JOBBIK de sensibilizare a electoratului cu viziuni radicale va conține mesaje extremiste și autonomist separatiste. În acțiunile sale electorale din Ardeal, JOBBIK va beneficia din plin și de sprijinul organizațiilor neohorthyste precum Garda Ungară și Mișcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate. Din păcate, din tot acest joc de tip „electorată” al forțelor extremiste ungare cel mai mult vor avea de pierdut maghiarii de rând dacă nu vor conștientiza că sunt folosiți ca masă de manevră pentru atragerea de voturi.

Nu știm cât capital electoral au câștigat sau vor câștiga forțele naționaliste ungare pe seama mitingului de la Târgu Mureș și al  evenimentelor legate de 15 martie, dar este cert că, pentru a nu afecta relațiile interetnice din Romania, Ungaria trebuie să-și restrînga activitatea electorală pe teritoriul său național.

NICIUN COMENTARIU