14.2 C
București
marți, 30 aprilie 2024 - 8:06
No menu items!

Miza grevei de la CFR. Liderii de sindicat și-au recâștigat mașinile, benzina și telefoanele mobile de care beneficiau gratis

spot_img

CFR_SZ

Șefii CFR au cedat presiunilor liderilor de sindicat după greva din 23 aprilie când peste 200 de trenuri au fost blocate, timp de două ore, ca urmare a unor așa-zise proteste spontane.

După greva din 23 aprilie și cheful din seara aceleiași zile, liderii de sindicat și conducerea CFR SA s-au așezat la masă și au semnat un acord în care au avut grijă să își strecoare pe lângă salariu și sporuri, zeci de mașini, benzină, telefoane și spații dotate cu mobilier, plătite din banii ceferiștilor. La data de 23 aprilie, contractul colectiv de muncă la compania CFR SA și-a încetat valabilitatea. Federația Națională “Mișcare Comercial”, Federația Națională “Drum de Fier” și Alianța Federațiilor Tehnice Comerciale, în data de 25 aprilie, au încheiat un acord, pe o perioadă de trei luni, cu oficialii CFR SA, unde sunt prevăzute drepturile salariale, sporuri și drepturile liderilor de sindicat. “Odată cu expirarea contractului colectiv de muncă, liderii de sindicat ar fi rămas fără beneficii, cum ar fi mașina de serviciu, benzină și telefoane plătite din banii salariaților de la CFR. Liderii de sindicat, pentru funcția de “specialist relații sociale” beneficiază de spații dotate cu mobilier de birou, calculatoare. Lunar, CFR SA decontează 150 litri de carburant pentru fiecare mașină alocată unui lider de sindicat”, ne-au declarat oficiali din Ministerul Transporturilor.

Conform acordului parafat după greva CFR din 23 aprilie, liderii de sindicat din cele trei organizații primesc 30 de autoturisme, cu oo cotă de carburant lunară de maximum 150 litri, 15 spații dotate cu mobilier de birou și telefoane mobile cu plata abonamentelor în valoare de maximum 20 de euro/lună. “Liderii de sindicat din București primesc 15 spațiile dotate cu mobilier, telefoane fixe, fax, copiator, calculator cu acces la rețea. CFR SA suportă și contravaloarea reparațiilor, întreținerii, cunsumabilelor și alte costuri necesare bunei funcționări a spațiilor prevăzute a se pune la dispoziția sindicatelor de către administrație”, ne-au precizat oficialii din cadrul MTI.

Alexandru Maghiar