22.8 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 13:42
No menu items!

Mitropolia Banatului confecţionează lenjerii de pat şi prosoape pentru spitalele din Timișoara. FOTO

spot_img

Mitropolia Banatului a confecţionat zilele acestea lenjerii de pat şi prosoape pentru a veni în ajutorul spitalelor din Timișoara.

La iniţiativa Mitropolitului Ioan, a fost achiziţionat material textil de unică folosinţă cu lungimea de 2 km. Din acesta, monahiile de la Centrul eparhial au confecţionat 1.000 de cearșafuri și aproximativ 5.000 de prosoape care au fost dăruite celor două spitale timişene, scrie basilica.ro.

Tot în această perioadă, Mitropolitul Banatului a oferit un nou sprijin alimentar şi material pentru Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Jebel din județul Timiș.

Ierarhul a donat pentru cantina spitalului peste 1.000 kg produse alimentare (cartofi, ulei, ceapă, varză, fructe) și peste 1.000 de borcane cu gem.

Pe lângă acestea, au mai fost aduse și 100 kg zahăr, 100 l ulei, 300 kg mezeluri și 1400 de iaurturi. Astfel, alimentele donate ajută la asigurarea hranei celor aproximativ 500 de pacienți.

Pentru zona de triaj a pacienţilor cu suspiciune de infectare cu Covid-19, Mitropolia Banatului a oferit şi 6 paturi cu saltele.