Mircea Sandu, audiat la DNA: „Unii vor plăti” UPDATE

Președintele Federației Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, s-a prezentat la DNA pentru a fi audiat în dosarul în care este cercetat pentru decizia dezafilierii Universității Craiova, la plângerea formulatăd e patronul echipei oltene, Adrian Mititelu, informează Antena 3.

La ieșirea din sediul DNA, Mircea Sandu a declarat jurnaliștilor prezenși că „daca mergem în instanță, ne vom apăra”. „Am spus procurorului că n-am făcut decât să apăr identitatea fotbalului”, a încheiat președintele FRF precizând că „unii vor plăti”.

NICIUN COMENTARIU