9.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 2:05
No menu items!

Mircea Geoană: Anticipăm un război de lungă durată în Ucraina. Cum vrea NATO să crească securitatea la Marea Neagră

spot_img

Secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană a declarat, sâmbătă, că anticipează un război de lungă durată în Ucraina, menţionând că nu vede condiţii pentru o soluţionare politică în termen scurt a acestui conflict.

Anticipăm un război de lungă durată în Ucraina. Nu vedem, din păcate, condiţii pentru o soluţionare politică în termen scurt. Vom continua să încurajăm aceste lucruri. Vreau ca împreună să combatem dezinformarea Federaţiei Ruse, care încearcă să transforme agresivitatea lor în vina noastră, spunând că de vină sunt sancţiunile pentru problemele de securitate alimentară, de parcă nu blocada Rusiei, a porturilor ucrainene la Marea Neagră ar fi cauza reală. Va trebui să fim cu toţii pregătiţi, vor fi şi momente legate de preţuri la energie, de inflaţie. Sunt lucruri pe care trebuie să le rezolvăm în cadrul democratic al ţărilor noastre. Atenţie foarte mare, pentru că dacă nu avem riscuri de securitate pentru ţările din NATO, avem riscul ca propaganda, dezinformarea rusească să încerce să folosească elemente de insatisfacţie economică şi socială pentru a şubrezi unitatea noastră, a naţiunilor democratice”, a declarat Mircea Geoană, sâmbătă, la finalul vizitei făcute la sediul Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”, din Bistriţa.
 
El a mai precizat că săptămâna viitoare va fi aprobat un nou pachet de asistenţă specializată a NATO pentru Ucraina, inclusiv pregătirea acestei ţări pentru tranziţia de la echipamentele militare din era sovietică la cele moderne.
 
Potrivit lui Geoană, zona Mării Negre va fi reflectată în noua viziune a NATO precizând că aceasta este una de imensă importanţă strategică. El a precizat că se va veni cu o nouă arhitectură de securitate în privinţa apărării antirachetă şi antibalistică. Mircea Geoană a afirmat la finalul vizitei făcute la sediul Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”, din Bistriţa, că acţiunile Rusiei au determinat din partea NATO luarea unor măsuri de protejate a teritoriului aliat.
 
„Lunea viitoare, liderii NATO vor lua la Madrid decizii cu adevărat istorice. Acţiunile agresive şi brutale şi imprevizibile ale Rusiei au determinat din partea NATO, o alianţă defensivă, măsuri de protejare a teritoriului aliat. Niciun centimetru pătrat de teritoriu aliat nu este în afara articolului 5, niciun aliat din România până în ţările baltice, din Canada până în inima Europei nu sunt  în afara preocupărilor noastre de apărare şi descurajare. Decizii istorice, concept strategic nou, zona Mării Negre va fi reflectată în această nouă viziune a NATO, pentru că este o zonă de imensă importanţă strategică şi vedeţi cât de multe lucruri complexe se derulează în această zonă, decizii importante pentru noua prezenţă, noua generaţie şi noua calitate a prezenţei NATO pe flancul estic, inclusiv în România, alt nivel deprezenţă militară, alt nivel de prezenţă cibernetică, active din spaţiul extraterestru, zone de informaţii şi culegere de informaţii, prepoziţionare de echipamente, de muniţii şi de stocuri, exerciţii şi antrenament de ultimă generaţie”, a explicat Mircea Geoană.
 
Întrebat dacă poate spune mai multe despre această viziune strategică la Marea Neagră şi ce va aduce noi pentru România, secretarul general adjunct al NATO a afirmat: “Conceptul strategic este al doilea cel mai important document al NATO, după Tratatul de la Washington, tratatul fondator din 1949. El ghidează strategic viziunea Alianţei pentru următorul deceniu. Şi acolo vom vedea preferinţe geografice, Marea Neagră este cu adevărat o zonă de imensă importanţă strategică, dacă vreţi, într un fel de spaţiu micro, vortexul din Marea Neagră reprezintă imaginea mai largă a competiţiei între o Rusie agresivă, o Ucraină care îşi apără drepturile şi aliaţi care îşi apără teritoriul şi populaţia”.
 
El a explicat că zona Mării Negre va fi reflectat la adevărata sa importanţă în noul concept strategic.
 
„De aceea, zona Mării Negre va fi reflectată la justa sa importanţă în conceptul strategic. El nu are o dimensiune exclusiv geografică, va avea o dimensiune legată de provocările la nivel global. Intrăm şi suntem deja într-o zonă de competiţie a marilor puteri. Suntem într-o zonă în care riscurile de securitate, nu sunt exclusiv geografice, sunt şi transnaţionale, cibernetice, din spaţiu, forme de rezilienţă, probleme de adoptare de noi tehnologii, impactul noilor tehnologii asupra securităţii şi apărării, de la quantum la inteligenţa artificială, de la biotehnologie la augmentarea umană”, a mai precizat Mircea Geoană.
 
El a arătat  că ţările din NATO vor avea o altă generaţie de garanţii şi capabilităţi militare.
 
Vom veni pentru prima dată nu doar cu o prezenţă semnificativă, dar şi cu o abordare holistică, coerentă –  terestru, aerian, naval, cibernetic, spaţial, cele cinci domenii operaţionale ale NATO vom veni cu  elemente de prepoziţionare, vom veni şi vom trece de la poliţia aeriană la apărare aeriană. Vom veni cu o nouă arhitectură de securitate în ceea ce priveşte zona de apărare antirachetă şi antibalistică. Sunt lucruri de o calitate şi de un nivel de sofisticare fără precedent şi mă bucur ca român să vadă ca şi ţara mea şi ţările noi venite nou venite în NATO, de la baltici până la Turcia, vom avea o altă generaţie de garanţii şi de capabilităţi militare”, a mai afirmat Mircea Geoană.
 
Raluca Dan