3.5 C
București
luni, 6 decembrie 2021 - 23:13
No menu items!

Mircea Geoană, amendat de judecători în procesul lui Ioan Niculae

spot_img

Mircea Geoana, amendat de instanță în dosarul lui Ioan Niculae

Senatorul Mircea Geoană a fost amendat cu 1.000 de lei de Judecătoriei Sectorului 1, pentru că nu s-a prezentat să dea declaraţii de martor în dosarul în care preşedintele grupului Interagro, Ioan Niculae, este judecat în legătură cu finanţarea partidelor.

Mircea Geoană şi Viorel Hrebenciuc fuseseră citaţi să se prezinte miercuri la Judecătoria Sectorului 1, pentru a da declaraţii, în calitate de martori, în dosarul “mită la PSD”, în care liderul PSD Brăila Gheorghe Bunea, Ioan Niculae şi directorul Viorel Bărac, de la Interagro, precum şi Gheorghe Teodorescu, de la INSOMAR, sunt judecaţi în legătură cu finanţarea partidelor politice.

De la proces au lipsit atât Mircea Geoană, cât şi Viorel Hrebenciuc, dar pentru acesta din urmă s-a prezentat un avocat, care a arătat că deputatul PSD este în imposibilitatea de a se prezenta şi că va face dovada în acest sens la termenul următor.

În aceste condiţii, instanţa a dispus amendarea cu 1.000 de lei a lui Mircea Geoană şi a altor martori care trebuiau să se prezinte la termenul de miercuri al procesului și care au lipsit nejustificat.

Instanţa l-a audiat, în schimb, pe cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuţ Costea, care a arătat că nu a fost implicat în niciun fel în campania prezidenţială în cazul căreia procurorii anticorupție au făcut cercetări şi că nu a vorbit nimeni cu el despre posibilitatea finanţării aceastei campanii.

Instanţa a stabilit următorul termen de judecată pentru 15 mai.

R.D.