11.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 14:08
No menu items!

Mircea Diaconu, scos de pe lista PNL pentru europarlamentare

spot_img

Mircea Diaconu

Conducerea PNL a decis, marţi, scoaterea lui Mircea Diaconu de pe lista iniţială de candidaţi stabilită pentru alegerile europarlamentare.

Surse din cadrul PNL citate de MEDIAFAX au precizat că, în favoarea menţinerii lui Diaconu s-au exprimat prin vot 18 membri ai Biroului Permanent Național, în timp ce 37 lideri au fost pentru scoaterea acestuia de pe lista de candidaţi.

Pe 12 martie, Agenția Națională de Integritate (ANI) anunța că Mircea Diaconu nu poate candida pentru o funcție eligibilă de membru al Parlamentului European, în conformitate cu prevederile Legii nr. 176/2010.

R.D.