20.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 17:55
No menu items!

Mircea Diaconu, respins de BEC pentru alegerile europarlamentare

spot_img

Mircea Diaconu

Biroul Electoral Central a respins candidatura lui Mircea Diaconu pentru alegerile europarlamentare. Judecătorii nu au motivat decizia, dar actorul are posibilitatea de a o contesta la Tribunalul București și, mai apoi, la Curtea de Apel București.

Mircea Diaconu şi-a depus, în 26 martie, la BEC, dosarul de candidatură şi listele de susţinători pentru a intra în alegerile europarlamentare în calitate de candidat independent.

În aceeaşi zi, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a transmis o scrisoare Biroului Electoral Central în care avertiza că o eventuală decizie de validare a candidaturii lui Mircea Diaconu la alegerile europarlamentare „ar fi de natură să încalce principiul supremaţiei interesului public şi principiul integrităţii în exercitarea funcţiei publice şi ar avea ca efect privarea legii de efecte juridice”.

ANI reaminteşte, într-un comunicat postat pe site-ul Agenţiei, că, prin raportul nr.5034/G/II/2011, a evaluat starea de incompatibilitate în care s-a aflat Diaconu Mircea, ca urmare a exercitării concomitente a demnităţii de senator în Parlamentul României şi a funcţiei de director-manager al Teatrului „C.I.Nottara”.

 Valeriu Motoc