31.4 C
București
luni, 2 august 2021 - 12:02

Mircea Băsescu poate părăsi Constanța, dar nu țara

spot_img

Mircea Băsescu, aflat sub control judiciar, poate părăsi judeţul Constanţa, dar are interdicţie de a ieşi din ţară, a decis, miercuri, Tribunalul Constanţa

Basescu Mircea_SZ 2

Magistraţii Tribunalului Constanţa au judecat, miercuri, solicitările depuse de avocaţii lui Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar, în dosarul în care cei doi sunt judecaţi pentru infracţiuni de corupţie.

Instanţa a respins ca nefondate cererile celor doi, menţinând măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, până în 10 octombrie. Magistraţii au admis însă modificarea restricţiilor controlului judiciar. Astfel, în cazul lui Mircea Băsescu a fost înlocuită interdicţia de a depăşi limita teritorială a judeţului Constanţa cu obligaţia de a nu părăsi ţara, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei. În cazul lui Marian Căpăţână interdicţia de a depăşi limita teritorială a municipiului Bucureşti a fost înlocuită tot cu obligaţia de a nu părăsi ţara, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei.

Decizia nu este definitivă, putând fi contestată în termen de 48 ore.

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână sunt judecaţi pentru trafic de influenţă, respectiv complicitate la trafic de influenţă, în dosarul privind mita pe care fratele fostului șef al statului ar fi primit-o de la familia lui Bercea Mondial. Cei doi au fost arestaţi preventiv după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute de fiul acestuia, care ar proba acuzațiile. Mircea Băsescu și Marian Căpățână au stat în arest din iunie până în noiembrie 2014, de atunci fiind sub arest la domiciliu, apoi control judiciar.