2.2 C
București
miercuri, 26 ianuarie 2022 - 16:54
No menu items!

Ministrul Transporturilor: Variantele de ocolire și drumurile expres, transmise spre realizare autorităților locale

spot_img

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a anunţat, luni, la Dâmboviţa, descentralizarea unor proiecte de investiţii, privind variantele de ocolire şi drumurile expres, care vor fi tramsmise spre realizare autorităţilor locale, Ministerul Transporturilor urmând să plătească, la final, lucrările. 

CNAIR, în acest moment, are foarte multe proiecte în desfăşurare, avem situaţii în care  termenele sunt incredibil de lungi, pentru lucrări simple, şi CNAIR este sufocat de proiecte de acest tip. De aceea, am luat decizia de a descentraliza aceste proiecte de mai mică amploare, să fie implementate de autorităţile locale”, a spus ministrul. Sorin Grindeanu a precizat că urmează, la nivel de CNAIR, să se aprobe în CA această procedură de descentralizare.

“Cred că este o soluţie foarte bună, nu doar în Dâmboviţa, ci în toată ţara, pentru că autorităţile locale au un interes mult mai mare de a face aceste lucrări decât cele centrale, şi pot verifica termenii contractului, inclusiv cele care ţin de durată”, a mai spus ministrul Transporturilor.

Sorin Grindeanu a criticat şi termenele lungi de realizare a studiilor de fezabilitate, în cazul unor proiecte, care ajung şi până la 4 ani. “Aceste termene sunt de noaptea minţii, ca să fiu cât se poate de clar, să ai SF-ul ( studiul de fezabilitate, nr) între Craiova şi Lugoj 4 ani. Dar, a fost o licitaţie, s-a adjudecat, caietul de sarcini s-a făcut, trebuie să mergem înainte”, a conchis ministrul. 

Raluca Dan