16.7 C
București
joi, 28 martie 2024 - 21:12
No menu items!

Ministrul Sănătății: În martie am putea renunța la certificatul digital

spot_img

Ministrul Sănătății a anunțat că este posibil ca în doar câteva săptămâni să ajungem la o rată de incidență 1, similară celei de la jumătatea lunii decembrie, și să avem relaxări considerabile în țară, cum ar fi renunțarea la certificatul digital sau la purtatul măștii la exterior.

“Opinia mea este că și scăderea aceasta va fi cel puțin la fel de rapidă ca și creșterea. Creșterea a fost timp de circa 5-6 săptămâni, începând cu sfârșitul anului 2021 – începutul anului 2022, și probabil că într-un interval de timp similar sau puțin mai scurt vom ajunge la valorile înregistrate la jumătatea lunii decembrie. Cred că mai degrabă în luna martie o să ajungem – un interval de patru săptămâni socotit de-acum, de la data de 10 februarie”, a spus Alexandru Rafila, la Digi 24.

În aceste condiții,„în următoarele 3-4 săptămâni vom ajunge la un număr de cazuri similar cu cel de la mijlocul lunii decembrie, deci la o incidență apropiată de 1, și atunci sigur că putem discuta despre o reevaluare a măsurilor de sănătate publică și chiar la renunțarea la anumite restricții, cum ar fi acest document, certificatul digital”, a spus Alexandru Rafila.

Rafila a menționat că purtatul măștii la interior va fi ultima măsura la care se va renunța.

„Probabil că vom putea reveni la normal și sper să putem să renunțăm și la starea de alertă, care deja se prelungește de aproape doi ani în România. Ne putem gândi că vom putea scăpa de mască chiar și în interior”, a subliniat oficialul Ministerului Sănătății.

„Restricțiile trebuie ridicate gradual. Oamenii trebuie să înțeleagă că au în continuare responsabilitate pentru semenii lor”, a insistat ministrul.

”Sper să fie ultimul val care va pune probleme majore”

El a precizat că a fost făcut un studiu la nivel național, în care peste 350 de probe prelevate de la pacienți internați în terapie intensivă au fost secvențiate la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, iar rezultatele arată că una din opt persoane care sunt internate la ATI au infecție cu tulpina Delta, ceea ce confirmă că Omicron este varianta dominantă.

„Nu excludem apariția de noi variante”, a avertizat ministrul Sănătății, dar el spune că aceste noi variante ar putea afecta doar anumite comunități sau anumite grupuri vulnerabile. „Sper să fie ultimul val care pune probleme majore”, a punctat Alexandru Rafila.

                                                                                                                    Adina Silav