17.6 C
București
luni, 20 septembrie 2021 - 13:38

Ministrul sănătății, anunț alarmant: “Ne așteptăm la peste 1.600 de cazuri pe zi înainte de 15 septembrie”

spot_img

Ministrul sănătăţii, Ioana Mihăilă, a afirmat că Institutul Naţional de Sănătate Publică „preconizează scenariul în care evoluţia este cea mai rapidă şi cu cele mai multe cazuri tocmai din cauză că tulpina Delta în toată Europa de vest şi probabil că şi la noi începe să devină dominantă şi este mult mai contagioasă decât tulpinile anterioare, motiv pentru care ne aşteptăm la evoluţii rapide ale numărului de cazuri”, menţionând însă că pentru persoanele vaccinate această evoluţie nu reprezintă un risc, transmite News.ro.

Ministrul a arătat că INSP se aşteaptă la peste 1.600 de cazuri pe zi la mijlocul lunii septembrie, „dar la cum evoluează lucrurile, le vom trimite să reanalizeze, că s-ar putea ca evoluţia să fie mai rapidă şi numărul mare de cazuri să apară mai repede decât 15 septembrie”.

Mihăilă a vorbit, joi seară, la TVR, despre cele patru scenarii privind potenţiala evoluţie a numărului de infectări în valul 4 al pandemiei în România.

„INSP-ul preconizează scenariul în care evoluţia este cea mai rapidă şi cu cele mai multe cazuri tocmai din cauză că tulpina Delta în toată Europa de vest şi probabil că şi la noi începe să devină dominantă şi este mult mai contagioasă decât tulpinile anterioare, motiv pentru care ne aşteptăm la evoluţii rapide ale numărului de cazuri. Partea bună totuşi este că pentru persoanele vaccinate această evoluţie rapidă şi această agravare a valului 4 nu reprezintă un risc. Vaccinurile, vaccinarea completă protejează cu peste 90% în faţa riscului de spitalizare şi niciunul din decese nu a apărut la persoane vaccinate”, a afirmat ministrul sănătăţii.

Mihăilă a explicat că şi decesele la persoane infectate cu tulpina Delta au fost la oameni nevaccinaţi.

R.D.