9.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 4:35
No menu items!

Ministrul Finanțelor propune scăderea accizei la combustibil la jumătate

spot_img

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a anunțat, marți, pe Facebook că în cadrul discuțiilor din coaliție s-a decis scăderea accizei la carburanți la jumătate.

„Am propus liderilor coaliției soluția scăderii temporare cu 50% a accizei la combustibil, măsura care ar reduce prețul la pompă imediat cu peste 1 leu. Propunerea a fost validată în ședința de azi, astfel că, în perioada imediat următoare, vom avea discuții cu Comisia Europeană și marile companii distribuitoare de carburanți pentru ca prețurile la combustibil să fie reduse la un nivel suportabil pentru toți consumatorii, fie ei persoane fizice sau companii”, a scris Adrian Câciu.

În privința măsurilor anunțate de președintele PNL, Florin Cîțu, conform surselor din coaliție, se pare că liderii nu au fost de acord cu acestea și nici nu le-au mai analizat, pentru că impactul bugetar ar fi fost prea mare. Astfel conform unor calcule primare, sumele pe care ar fi trebuit să le suportăm de la buget pentru scăderea CAS și TVA ar fi fost de peste 20 de miliarde de lei.

De asemenea, în privința facturilor la energie, PSD a propus ca actualele măsuri, de plafonare și compensare, să rămână în vigoare până la 30 aprilie, iar de la 1 mai, să se facă o reglementare pentru 6 luni a pieței, cu posibilitate de prelungire încă 6 luni. 

Marilena Nedelcu