19.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 12:44
No menu items!

Ministrul Educației vrea, în 10 zile, lista angajaților din învățământ dispuși să se vaccineze

spot_img

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, luni seară, că a trimis o adresă tuturor inspectoratelor şcolare judeţene, dar şi tuturor universităţilor, pentru a realiza o situaţie a angajaţilor dispuşi să se vaccineze. Statistica ce trebuie finalizată până în 15 ianuarie la ora 16.00, va fi decisivă în analiza privind redeschiderea școlilor.

”Orice scenariu este deschis. Nu excludem absolut niciun scenariu – nici scenariul în care am putea avea o deschidere în zone care înregistrează o incidenţă mai mică, nu excludem nici prioritizarea pe nivele de şcolarizare, nu excludem absolut nimic. Însă, fiind vorba despre sănătatea copiilor, elevilor, studenţilor şi cadrelor didactice, analiza trebuie făcută responsabil, cu datele pe masă, iar decizia trebuie luată de cei care au competenţă cu acest subiect”, a precizat ministrul Educaţiei, în direct a Digi24.

Vicepreşedintele Comitetului naţional privind vaccinarea împotriva COVID-19, Andrei Baciu, a anunţat, luni seară, la B1 Tv, că personalul din învăţământ ar putea deveni una dintre categoriile prioritare la vaccinarea împotriva coronavirus, o decizie în acest sens fiind luată în perioada următoare. Procesul educaţional este ”esenţial” a precizat Baciu, adâugând că se înţelege ”necesitatea şi nevoia de a prioritiza acest sector”.