19.2 C
București
duminică, 28 aprilie 2024 - 14:33
No menu items!

Ministrul Educației, în acord cu Iohannis: „Pentru sute de mii de elevi avem nevoie să ne întoarcem la școală. Toate salariile vor crește”

spot_img

Ministrul Educaţiei Ligia Deca ignoră nemulțumirile profesorilor și arată că, prin ordonanța adoptată joi de Guvern toate salariile din sistemul de educaţie cresc, așa cum au propus liderii sindicali. Ea a făcut un apel la profesori să renunțe la protest pentru ca elevii din anii terminali să poată susține examenele naționale. Aceste declarații ale Ligiei Deca, fost consilier prezidențial al lui Klaus Iohannis vin după ce, joi seară, președintele a lansat un atac la profesorii protestatari și a susținut că aceștia trebuie să întrerupă greva deoarece au primit din partea Guvernului tot ce au cerut.

Deca a mai afirmat că salariul mediu în educaţie creşte în luna iunie până spre 8.500 de lei brut, care este mai mare decât salariul mediu brut la nivel naţional. În plus, ea a precizat că cea mai mare creştere procentuală, de aproape 25%, se înregistrează în cazul debutanţilor.

Deca: „La propunerea reprezentanţilor sindicatelor, prin OUG 53, garantăm o creştere de 1.000 de lei brut pe lună” 

„Apreciem solidaritatea profesorilor în ultimele săptămâni. Profesorii au nevoie de salarii decente şi merită mai mult respect din partea guvernanţilor şi a întregii societăţii. Munca personalului şcolii este una esenţială. Întreaga societate îşi doreşte ca sectorul educaţional să se aşeze pe cu totul alte baze, din toate punctele de vedere.
 

La propunerea reprezentanţilor sindicatelor, prin OUG 53, garantăm o creştere de 1.000 de lei brut pe lună pentru personalul didactic şi didactic auxiliar şi 400 de lei brut pe lună pentru personalul nedidactic. Ca mesaj, toate salariile din învăţământ cresc. Niciun salariu nu scade”, a declarat Ligia Deca, vineri, într-o conferinţă de presă.

Ea a menţionat că au apărut mai multe informaţii false, una dintre acestea fiind că salariile din învăţământ vor scădea. 
 
„Au apărut ieri (joi – n.r.) şi alte informaţii care nu sunt adevărate. O primă astfel de informaţie a fost legată de avizul Consiliului Legislativ. Avizul Consiliului Legislativ a fost unul favorabil. Nu există nicăieri în cuprinsul avizului sintagma ”neconstituţional”. (…) Altă informaţe falsă a fost că salariile vor scădea.
 
În anexa OUG sunt prezentate valoriile salariilor de bază cu gradaţie zero, pentru cei cu mai puţin de trei ani vechime în muncă. Vom transmite inspectoratelor salariile de bază pentru toate gradaţiile, de la zero la cinci. Vechimea în învăţământ este diferită de vechimea în muncă. Toate salariile de bază cresc şi se va resimţi în venitul net. Sporurile se aplică pe această bază mărită. Este vorba de gradaţia de merit, acordată pentru 16% din posturi, sporul de dirigenţie este de de 10%, iar 70% din cadrele didactice beneficiază de acesta, sporul pentru învăţământ simultan este între 7 – 20%, indeminzaţia pentru zonele izolate este de 20%, sporul pentru solicitare neurospihică – 20%. (…) Salariul mediu în educaţie creşte spre 8.500 de lei brut. Este în acest moment, după adoptarea OUG 53, mai mare decât salariul mediu brut la nivel naţional”, a mai declarat Ligia Deca.
 
Apel către profesori
 
“Până acum am reuşit să ţinem sub control calendarul examenelor naţionale. Nu a fost modificat calendarul probelor. Am prelungit perioada de încheiere a mediilor pentru clasa a XII-a sau clasa a XIII-a până pe 9 iunie. Am prelungit, de asemenea, perioada de înscriere la examenul de bacalaureat tot până pe 9 iunie. Asta ne-ar permite să începem în bune condiţii examenul de Bacalaureat, aşa cum era el inclus în calendarul de activităţi şcolare, pe data de 12 iunie. Evaluarea Naţională începe pe 19 iunie. Este foarte important pentru a putea să rămânem în acest calendar, să dăm predictibilitate elevilor şi să asigurăm cele mai bune condiţii de desfăşurare a examenelor să ne putem întoarce cu toţii în sălile de clasă săptămâna viitoare. În contextul în care acest lucru nu se va întâmpla, nu ne dorim asta, dar asta va fi situaţia, va trebui să ne gândim la prelungiri: prelungiri de închidere a situaţiilor şcolare, reprogramări ale probelor examenelor naţionale”, a mai declarat Ligia Deca.
 
Ea a explicat că în acelaşi timp poate continua dialogul pentru revendicările cadrelor didactice. 
 
“Considerăm că putem avea dialogul pe alte chestiuni care vizează respectul pentru cadrele didactice în formatele pe care domnul prim-ministru le-a anunţat deja ieri, şi anume în ceea ce priveşte legea salarizării, în contextul de negociere de la Ministerul Muncii, context în care Ministerul Educaţiei va susţine grila elaborată împreună cu federaţiile sindicale, ne vom lupta alături de ei ca profesorii să aibă respectul pe care îl merită şi salarizarea pe care am gândit-o împreună ca fiind una decentă şi în formatul de negociere pe contractul colectiv de muncă pe care îl avem aici, la Ministerul Educaţiei. Multe din solicitările pe care dumnealor le au care vizează ore suplimentare, reglare a chestiunilor care ţin de software-ul de salarizare, acestea se rezolvă tehnic, prin dialog bilateral şi pot fi garantate prin aceste documente: Contractul colectiv de muncă şi Legea salarizării”, a mai transmis ministrul Educaţiei.

 
Ministrul a făcut un apel către profesori să revină la şcoală pentru ca cei peste 300.000 de elevi să poată susţine Evaluarea Naţională, respectiv Bacalaureatul. 
 
“Având în vedere importanţa ca toţi elevii să îşi poată susţine examenele de final de gimnaziu sau de liceu, rugăm cadrele didactice să ne ajute să putem finaliza acest an în bune condiţii. Vă reamintesc, elevi de clasa a VIII-a avem aproximativ 183.000 elevi, de clasa a XII-a avem aproximativ 142.000. Pentru aceste sute de mii de elevi, avem nevoie să ne reîntoarcem la şcoală”, a mai afirmat Ligia Deca.
 
Raluca Dan