11.9 C
București
luni, 13 mai 2024 - 8:56
No menu items!

Ministrul Educației a anunțat „România Educată” pentru anul viitor. Când vor intra în vigoare modificările

spot_img

Noile legi ale Educației vor fi trimise în Parlament, pentru vot, la începutul anului viitor, a anunțat ministrul Ligia Deca. Oficialul a mai afirmat că părinții vor avea destul timp să se familiarizeze cu modificările, deoarece schimbările „nu vor fi bruște”.

Ligia Deca a precizat că noile proiecte vor fi făcute publice, dar nu în consultare publică, ci într-o conferință de presă. Înainte de a-și da demisia, fostul ministru Sorin Cîmpeanu anunța că după perioada de dezbatere publică a primit peste 10.000 de amendamente la proiectele de legi ale Educației.

„Urmează procedura de avizare interministerială şi după adoptarea în Guvern, cât mai devreme, la începutul sesiunii parlamentare viitoare, le vom vedea şi în procedură de dezbatere parlamentară”, a declarat ministrul Educației.

Întrebată ce le transmite părinţilor în legătură cu intrarea în vigoare a acestui pachet de legi, ministrul a spus că nu vor exista schimbări bruşte în sistem.

„Am afirmat încă de când am preluat mandatul că una din priorităţile pe care mi-o asum este predictibilitatea în sistem. Aş dori să le transmit părinţilor că nu vor exista schimbări bruşte şi că orice modificare relevantă pentru parcursul educaţional al copiilor va fi anunţată din timp, fără a crea dezechilibre în sistem. (…) Asta înseamnă că vom avea în vedere o perioadă de tranziţie suficientă în aşa fel încât toţi cei care sunt vizaţi de reformele educaţionale să aibă timpul necesar pentru adaptare şi să aibă toate informaţiile necesare”, a mai spus Ligia Deca.

Ligia Deca, fost consilier al lui Klaus Iohannis la Cotroceni, a fost numită, în urmă cu aproximativ trei luni, ministrul Educației, după demisia lui Sorin Cîmpeanu, acuzat de plagiat. De la învestire, când a anunțat că prioritatea este pachetul de legi în conformitate cu proiectul președintelui „România Educată”, noul ministru a anunțat de două ori amânarea adoptării noilor acte normative.

M. Nedelcu