11.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 8:22
No menu items!

Ministrul de externe al Chinei: „Criza din Ucraina este ceva ce China NU VREA să vadă”

spot_img

Ministrul de externe din China, Wang Yi, a discutat la telefon, pentru a doua oară de când a început războiul în Ucraina, cu secretarul de stat american Antony Blinken şi i-a transmis că Beijingul se va opune oricărei acţiuni care adaugă „gaz pe foc”, relatează The Guardian.

Potrivit presei americane, oficialul chinez a mai spus că „evoluţia” situaţiei din Ucraina este „ceva ce China nu vrea să vadă”. Yi dialog rusiaa susținut că atât SUA, NATO, cât și alte state europene ar trebui să se angajeze într-un dialog cu Rusia, pentru ca această criză să fie rezolvată prin negociere.

„China sprijină toate eforturile care conduc la detensionarea şi soluţionarea politică a situaţiei, în timp ce se opune oricăror mişcări care sunt negative pentru promovarea unei soluţii diplomatice şi adaugă gaz pe foc”, a mai spus Wang, potrivit The Guardian.

E. Stan