18.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 14:20
No menu items!

Ministrul Apărării, discuție cu șeful Pentagonului despre prezenţa NATO pe flancul estic

spot_img

Ministrul Apărării Vasile Dîncu a avut, joi, o discuţie telefonică cu secretarul american al Apărării, Lloyd J. Austin III, pe tema situaţiei de securitate din zona Mării Negre, a prezenţei NATO pe flancul estic, respectiv a suplimentării prezenţei SUA în regiune.

”Ministrul Apărării naţionale, Vasile Dîncu, a avut joi, 27 ianuarie, o discuţie telefonică cu secretarul apărării al Statelor Unite ale Americii, Lloyd J. Austin III. Temele aflate pe agenda de discuţii au inclus evoluţiile situaţiei de securitate din regiunea Mării Negre, postura NATO pe flancul estic, respectiv suplimentarea prezenţei SUA în regiune. În cadrul dialogului aplicat, cei doi oficiali au abordat, în principal, dezvoltările recente de securitate la nivel regional din perspectiva desfăşurărilor masive şi a potenţialului ofensiv al Federaţiei Ruse în jurul Ucrainei şi la Marea Neagră”, anunţă MApN.

Ministrul român al Apărării a subliniat necesitatea consolidării posturii aliate pe întreg flancul estic al NATO, în special în regiunea Mării Negre, ca formulă defensivă de asigurare a securităţii aliaţilor şi de descurajare a acţiunilor agresive. În acest sens, a fost exprimată necesitatea unei abordări coerente, unitare şi echilibrate în cadrul prezenţei Înaintate pe flancul estic al Alianţei.

De asemenea, demnitarul român a salutat anunţul preşedintelui Biden privind determinarea SUA de a disloca forţe suplimentare în Europa de Est, inclusiv în sprijinul securităţii şi apărării României.

În final, ministrul Dîncu a apreciat efortul şi implicarea secretarului apărării al SUA în definirea şi asigurarea implementării angajamentului suplimentar al Washington-ului în sprijinul consolidării prezenţei aliate în România şi a reafirmat determinarea ţării noastre în privinţa consolidării Parteneriatului Strategic dintre cele două state şi a implementării liniilor de efort agreate în cadrul Foii de parcurs privind cooperarea SUA-România în domeniul apărării, în perioada 2020-2030.

                                                                                                                 Adina Silav