11.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 23:33
No menu items!

Ministrul Alexandru Rafila vrea mai mult „comportament uman” în spitalele din România

spot_img

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi, la Iaşi, că dacă am lucra mai mult la comportament, la educarea personalului medical și mai puțin la politizarea lucrurilor, sistemul de sănătate s-ar putea îmbunătăți.

Rafila  susține că în spitalele din România lipseşte de foarte multe ori comportamentul uman şi că din acest motiv încrederea românilor în sistemul medical este afectată.

Comportamentul uman lipseşte de foarte multe ori. Încrederea în sistemul de sănătate este afectată datorită faptului că ne tratăm de multe ori pacienţii într-un mod distant. Ei au nevoie de foarte multă atenţie, de foarte multă empatie şi grijă. Dacă vrem să îmbunătăţim sistemul de sănătate din România trebuie să lucrăm mult în educarea oamenilor, a personalului medical şi să politizăm mai puţin lucrurile”, a afirmat ministrul Alexandru Rafila.

Ministrul Sănătăţii a dat ca exemplu spitalul de Neurochirurgie din Iaşi pe care l-a vizitat în cursul zilei de joi, care a fost modernizat în perioadele în care Consiliul Judeţean Iaşi a fost condus succesiv de PSD şi PNL.

„Este un spital în subordinea Consiliului Judeţean Iaşi. A fost începută modernizarea în timpul unei administraţii, continuată de cealaltă administraţie. Este un exemplu de continuitate. Cred că nu trebuie să fie dedicat unui scop politic, ci oamenilor din acest judeţ. Dacă vom aborda în felul acesta lucrurile, oamenii care au sau nu au opţiuni politice, au nevoie de servicii medicale, iar datoria noastră este să îi servim indiferent din partea cărui partid politic suntem”, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

M. Nedelcu