10.2 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 9:05
No menu items!

Ministrul afacerilor interne, Dragoș Tudorache: Vreau să supun DIPI controlului parlamentar

spot_img

Ministrul afacerilor interne, Dragoș Tudorache, a anunţat, joi, într-o conferință de presă, că, în cel mult două săptămâni, va propune Guvernului un plan de reformare a Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Ministrul a precizat că vrea să clarifice zona de competenţă a serviciului şi să îl supună controlului parlamentar.

„Obiectivul meu este ca, în cel mult două săptămâni, să propun Guvernului, să propun celorlalte instituţii avizatoare un prim model de reformă. În primul rând ceea ce eu vreau să fac este să clarificăm zona de competenţă a DIPI, astfel încât să nu se mai suprapună cu celelalte servicii ale statului care se ocupă de activităţi informative. Iar în al doilea rând, intenţia mea este să supun DIPI, sau cum se va numi această organizare, controlului parlamentar, aşa cum sunt şi celelalte servicii care lucrează în această zonă de informaţii, tocmai pentru a avea o transparentizare şi responsabilizare faţă de Parlament”, a declarat Dragoş Tudorache.

În cadrul aceleiași conferințe, ministrul a contrazis afirmațiile potrivit cărora România s-ar afla în topul traficului ilegal de migranți în Europa, apreciind că, dimpotrivă, țara noastră se află într-un top al interceptărilor de succes în cazul unor astfel de grupuri.

Cred că ați văzut aproape în fiecare zi știri legate de grupuri de migranți ilegali care sunt interceptate fie pe frontiera de vest, fie, din păcate, tragedii, cum e cea a acelor irakieni înecați și recuperați pe malul bulgăresc. Dar, oricum, ele fac parte dintr-un fenomen mai larg care, în mod evident, privește și țara noastră. Am văzut și informații sau aprecieri făcute în spațiul public cu privire la faptul că România se află în topul traficului ilegal de migranți în Europa. Aș îndrăzni să nu fiu de acord cu acea afirmație. Dacă suntem într-un top, suntem într-un top al interceptărilor de succes a unor astfel de grupuri, iar asta datorită modului — aș zice eu — exemplar în care poliția noastră de frontieră își face datoria„, a spus ministrul.

El a adăugat că, în ultimii ani, statul român a investit foarte mulți bani în securizarea frontierelor externe, pregătindu-se pentru a adera la Schengen.

„Frontiera de vest, cea cu Serbia, este una dintre frontierele care a beneficiat de aceste investiții și – spun eu – că aceste investiții acum dau roade la nivel practic, pentru că de când au început aceste tentative de trecere ilegală a frontierei și până acum nu a fost un singur grup care să nu fie identificat din timp de către ofițerii poliției de frontieră, să nu fie monitorizat în mișcările pe care le-a făcut și apoi să nu fie interceptat. Din nou, asta arată pregătirea foarte bună care există la nivelul Ministerului de Interne pentru a gestiona frontierele externe și fenomenul migraționist”, a subliniat Tudorache.

Potrivit acestuia, în ceea ce privește colaborarea cu poliția bulgară, acordul de readmisie funcționează foarte bine, iar migranții ilegali interceptați pot fi returnați către Bulgaria, în baza înțelegerilor existente.

Ministrul și-a exprimat speranța ca în perioada următoare să fie perfecționată o modalitate de lucru „mai eficientă” și cu partea sârbă.

„Acum două săptămâni am adoptat în ședința de guvern un memorandum prin care se aproba începerea unor demersuri pentru stabilirea de patrule comune între polițiile de frontieră română și sârbă. Săptămâna viitoare mă voi deplasa la Viena, la summitul organizat pe ceea ce se cheamă ruta balcanică a statelor membre UE (…) și a statelor din Balcanii de Vest, (…) și intenționez, cu acea ocazie, să am o discuție bilaterală cu omologul sârb pentru a demara cât mai repede formarea acestor echipe comune între poliția română și sârbă, pentru a putea avea același nivel de eficiență pe care îl avem cu Bulgaria, în returnarea imediată a migranților ilegali. Bineînțeles, în condițiile în care aceștia nu formulează o cerere de azil”, a explicat el.

În ceea ce privește rezultatele acțiunii derulate de Poliția Română în cooperare cu Ministerul Mediului pentru combaterea defrișărilor și a vânzării ilegale de lemn, reprezentanții MAI au precizat că, în ultima lună, au fost făcute 22.300 de controale 1.842 în fondul forestier, 1.602 în locurile de depozitare și comercializare și peste 18.800 în trafic, pe căile de circulație terestre și maritime

În plus, polițiștii au verificat peste 44.000 de mijloace de transport auto, peste 1.300 de transporturi feroviare și 32 de ambarcațiuni navale. “În zona porților de acces în porturile Constanța și Constanța Sud-Agigea au fost verificate 346 de mijloace de transport material lemnos, iar aceste acțiuni vor continua”, se mai arată în comunicatul MAI.

În doar o lună, sancțiunile aplicate în urma acestei acțiuni de control au depășit valoarea de 12,9 milioane de lei, fiind constatate 377 de infracțiuni prevăzute de Codul Silvic.

Polițiștii au indisponibilizat faptic 12.489 de metri cubi de material lemnos, iar valori  produse de peste 3,4 milioane de lei (echivalentul a peste 12.700 metri cubi de lemn), mai precizează oficialii MAI.

Potrivit acestora, 38 de autovehicule utilizate la transportul ilegal de material lemnos au fost confiscate de Poliție de la jumătatea lunii august până acum.

R.D.