11.5 C
București
duminică, 5 mai 2024 - 3:35
No menu items!

Ministrul afacerilor externe din Canada, Mélanie Joly, în vizită la Cotroceni

spot_img

Ministrul afacerilor externe din Canada, Mélanie Joly se va afla, luni, în România, urmând să fie primită, la ora 13.00, la Palatul Cotroceni, de către preşedintele Klaus Iohannis. Oficialul canadian va avea o întrevedere şi cu ministrul de Externe Bogdan Aurescu. Cei doi miniştri vor susţine o conferinţă de presă comună, începând cu ora 11.45.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, primirea ministrului afacerilor externe din Canada, Mélanie Joly va avea loc la ora 13.00, la Palatul Cotroceni. 

De asemenea, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu va avea luni, consultări politice cu ministrul afacerilor externe canadian, Mélanie Joly, cu prilejul vizitei oficiale pe care aceasta o efectuează în România, la invitaţia omologului român.

Invitaţia a fost transmisă cu ocazia convorbirii telefonice a celor doi miniştri din 12 februarie  şi reiterată cu prilejul întâlnirii din 20 februarie, în marja Conferinţei de Securitate de la Munchen, vizita desfăşurându-se şi în continuarea interacţiunilor recente din cadrul ministerialei de externe a NATO şi al reuniunii Consiliului Afaceri Externe, care au avut loc vineri, 4 martie, la Bruxelles.

Pe dimensiunea bilaterală, miniştrii de externe român şi canadian se vor referi la marcarea aniversării celor 55 de ani de relaţii neîntrerupte dintre România şi Canada în 2022 şi la necesitatea valorificării potenţialului cooperării bilaterale, cu caracter strategic, pe toate dimensiunile ei.

Şefii celor două diplomaţii vor avea un schimb substanţial de opinii despre evoluţiile generate de agresiunea militară rusă împotriva Ucrainei şi consecinţele umanitare şi de securitate ale acesteia.

Cei doi miniştri vor discuta despre gestionarea eficientă şi coerentă a crizei umanitare, prin implicarea promptă a instituţiilor europene, a statelor membre UE şi a altor parteneri like-minded precum Canada, Regatul Unit sau SUA.

Totodată, miniştrii Aurescu şi Joly vor sublinia necesitatea cooperării transatlantice strânse pe toate dimensiunile relevante în contextul conflictului din Ucraina