17.4 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 15:21
No menu items!

Ministerul Transporturilor vinde aproape jumătate din calea ferată la preț de 25 de km de autostradă

spot_img

4.000 km de cale ferată ar aduce Ministerului Transporturilor aproximativ 150 milioane de euro, cu care s-ar putea construi 25 km de de autostradă

cale_ferata

Cele mai importante linii de cale ferată propuse a fi închise de Ministerul Transporturilor sunt Medgidia-Tulcea, Iași-Botoșani, București-Oltenița, Galați-Bârlad și Urziceni-Făurei-Tecuci.

Guvernul Ponta are pe masă, pentru aprobare, memorandumul privind măsurile de eficientizare a sectorului de transport feroviar al României. Măsurile sunt necesare pentru aprobarea Master Planului General de Transport al României, care include închiderea a 4.000 km de cale ferată.

Ștefan Roșeanu, consultant pe segmentul de transport feroviar la Bruxelles, a explicat că închiderea a peste 4.000 km de cale ferată este o aberație.

Memorandumul a fost într-o primă lectură la Guvern, nu s-a aprobat, nici nu a fost respins. Foarte multe linii care ar putea fi închise sunt închiriate de firmele private. Nici-un privat nu poate menține contractele de închirere fără un ajutor de la stat. Toată rețeaua secundară de cale ferată este condamnată la închidere și după aceea linia poate fi tăiată la fier vechi,

Ștefan Roșeanu
consultant

Reprezentanții din industria feroviară ne-au precizat că un metru de șină cântărește aproximativ 55 kg.

„Aceste linii se scot și se vând la fier vechi. Dacă se scot 4.000 km de cale ferată și se vând la fier vechi un 1 leu/kg, statul obține aproximativ 600 milioane de lei. Pe lângă șina de cale ferată există și material de mărunt de cale pentru prinderea șinelor de traverse. Un km de cale ferată simplă, cu tot cu materialul mărunt de cale, cântărește aproximativ 150 tone”, ne-au explicat sursele din industria feroviară.

Președintelele Federației Sindicale „Drum de Fier“, Florin Dobrescu, a adăugat că sectorul feroviar din România este în colaps.

Închiderea a 4.000 km de cale ferată înseamnă  izolarea a sute de orașe, comune și sate. Dacă infrastructura feroviară se închide, nu se va mai putea circula cu trenurile și atunci se va izola tot, este o chestie absurdă. Cum este posibil ca în Europa, unde și noi suntem parte, să se dezvolte trasportul feroviar, iar în România se închide calea ferată? Pobabil că cei care au participat la negocieri nu sunt români. Nu se pot izola milioane de oameni de dragul de accepta această variantă. Statul român poate întreține infrastructura feroviară, a mai declarat Dobrescu. Acesta a mai precizat că „triada FMI, Banca Mondială și Comisia Europeană nu pot decide câți km de cale ferată să existe în România.

„Cu banii din vânzarea șinei de cale ferată s-ar putea face ceva, banii nu vor fi folosiți pentru calea ferată, banii vor intra la bugetul statului, și după aceea Dumnezeu cu mila. Nu vor fi folosiți banii pentru șină nouă, traverse sau aparat de cale. Avem mari restanțe, de ani de zile nu am cumpărat un aparat de cale, avem foarte multe lucrări de artă cu termenele depășite. La noi în România este de necrezut ce se întâmplă”, a mai adăugat liderul de sindicat.

Ș.E.