3.2 C
București
marți, 19 martie 2024 - 10:41
No menu items!

Ministerul Sportului a anunțat sumele pe care le vor primi federațiile sportive în 2022. Cine va primi cei mai mulți bani

spot_img

Ministerul Sportului a stabilit propunerile pentru cuantumurile de finanţare a federaţiilor sportive naţionale pe anul 2022. La baza stabilirii cuantumului de finanţare pentru fiecare federaţie sportivă au stat o serie de criterii de finanţare care au drept scop evaluarea pe principii valorice de performanţă sportivă a capacităţii solicitanţilor de a contribui la realizarea obiectivelor fiecărui program sportiv de utilitate publică, anunţă Ministerul Sportului.

„Consider că, pentru prima dată, comisia de evaluare a reuşit să bugeteze având în vedere, ca principale criterii, rezultatele. Liga de Aur este un concept nou, care a fost gândit exact în acest sens, pentru a susţine şi încuraja federaţiile care fac performanţă şi care au potenţialul acesta şi pentru viitor.

Se pot observa schimbări majore în ierarhia sporturilor din Top 10, atât la cele individuale, cât şi la cele de echipă. De asemenea, se pot observa creşteri în finanţare cu procente semnificative, de la minimum 25%, la 50% sau chiar mai mult, în cazul anumitor federaţii.

Cred că trebuie să respectăm performanţa şi să îi încurajăm pe cei care produc rezultate, iar propunerile de finanţare au avut la bază aceste obiective”, a transmis Eduard Novak, ministrul Sportului.

Potrivit Ministerului Sportului, suma totală din bugetul Ministerului Sportului pe anul 2022, aprobat prin Legea Bugetului de stat la titlul 59.20 – Sume destinate finanţării programelor sportive realizate de structurile sportive de drept privat – Federaţii sportive naţionale (credite bugetare), este de 127,116 mii lei. Această sumă este repartizată pe următoarele programe:

Programul Promovarea sportului de performanţă

Programul Intretinerea şi functionarea bazei sportive

Programul Sportul pentru toţi

Programul Redescoperă oina

Programul de Excelenţă

Programul Generaţia 28.

La baza stabilirii cuantumului de finanţare pentru fiecare federaţie sportivă au stat o serie de criterii de finanţare care au drept scop evaluarea pe principii valorice de performanţă sportivă a capacităţii solicitanţilor de a contribui la realizarea obiectivelor fiecărui program sportiv de utilitate publică.

Astfel, pentru programul „Promovarea sportului de performanţă”, conform criteriilor de finanţare, evaluarea şi prioritizarea federaţiilor sportive naţionale s-a făcut ţinând cont de LIGA DE AUR, respectiv de acele federaţii sportive naţionale prioritare şi de Comitetul Naţional Paralimpic.

Acestea sunt coordonatoare de sporturi individuale cu mare tradiţie şi notorietate în România, cu un înalt impact de imagine, afiliate la federaţii sportive internaţionale participante la ultimele trei ediţii ale Jocurilor Olimpice/Paralimpice şi au cel puţin o probă inclusă în programul proximei ediţii ale acestora, dar şi potenţial şi continuitate în reprezentarea cu succes a României la Jocurile Olimpice/Paralimpice, arată sursa citată.

De asemenea, au dovedit rezultate excepţionale la ultimele trei ediţii ale acestora şi la campionatele europene şi mondiale, precum şi rezultate deosebite în lupta anti-doping.

În urma analizei rezultatelor sportive ale anului 2021, în probe olimpice, federaţiile cu cele mai bune rezultate obţinute în competiţii internaţionale oficiale (Jocuri Olimpice, Campionate Mondiale, Campionate Europene) sunt: Federaţia Română de Canotaj, cu un număr total de 34 de medalii, Federaţia Română de Judo, cu un număr de 14 medalii, Federaţia Română de Tenis de Masă, cu un număr de 9 medalii, Federaţia Română de Lupte şi Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern, cu câte 6 medalii, Federaţia Română de Scrimă, Federaţia Română de Ciclism şi Federaţia Română de Box, cu câte 3 medalii, Federaţia Română de Bob şi Sanie, cu 4 medalii, Federaţia Română de de Kaiac-Canoe, cu 2 medalii, Federaţia Română de Atletism, cu o medalie.

De asemenea, analizând raportul dintre bugetul alocat şi numărul de medalii obţinute, ierarhia federaţiilor de mai sus, din punct de vedere al eficienţei în cheltuirea bugetului, raportat la nivelul de performanţă atins, respectiv la numărul de medalii, sunt:

Federaţia Română de Canotaj, Federaţia Română de Judo, Federaţia Română de Tenis de Masă, Federaţia Română de Ciclism, Federaţia Română de Box, Federaţia Română de Bob şi Sanie, Federaţia Română de Lupte, Federaţia Română de Scrimă, Federaţia Română de Kaiac-Canoe şi Federaţia Română de Atletism.

În urma analizei şi evaluării cererilor de finanţare eligibile, Comisia a întocmit un Raport de analiză şi evaluare, în care a propus sumele ce urmează a fi repartizate federaţiilor sportive naţionale, acesta fiind supus aprobării ministrului Sportului.

Liga de Aur, propuneri bugete

1 FR Canotaj 14,55 milioane lei / 11 milioane lei în 2021

2 FR Judo 7,75 milioane / 5,2

3 FR Tenis de Masă 6,775 milioane / 6,047

4 FR Lupte 6,775 milioane / 6,012

5 FR Nataţie şi Pentatlon Modern 5,8 milioane / 3,35

6 FR Scrimă 5,85 milioane / 5,9

7 FR Bob şi Sanie 4,85 milioane / 2,9

8 FR Box 4,85 milioane / 3

9 FR Atletism 4,85 milioane / 8

10 FR Gimnastică 4,85 milioane / 7,5

11 FR Ciclism 3,88 milioane / 3,35

12 FR Kaiac-Canoe 3,88 milioane / 3,565

Total 74,66 milioane / 65,824 milioane în 2021.

Jocuri sportive, propuneri bugete

1 FR Baschet 7 milioane lei / 4,727 milioane lei în 2021

2 FR Handbal 5,8 milioane / 5,55

3 FR Rugby 5,8 milioane / 8,373

4 FR Volei 4,375 milioane / 5,177

5 FR Polo 3,9 milioane / 2,475

6 FR Hochei pe Gheaţă 2,9 milioane / 2,03

Total 29,775 milioane / 28,332 milioane în 2021

Propunerea de finanţare pentru Comitetul Naţional Paralimpic este de 1.700 de mii de lei.

                                                                                                                    Adina Silav