9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 2:31
No menu items!

Ministerul Sănătății s-a răzgândit! Bolnavii asimptomatici de COVID-19 nu mai pot rămâne acasă

spot_img

Articolul care prevedea că persoanele testate pozitiv cu coronavirus dar care nu au simptome pot fi plasate în carantină la domiciliu a fost eliminat din ordinul ministrului Sănătăţii care modifica măsurile de carantină pentru persoanele care vin din afara ţării, în contextul COVID-19, scrie Agerpres.

”Modificarea actului normativ constă în eliminarea articolului care prevedea că persoanele testate pozitiv cu coronavirus, dar care nu au simptome, pot fi plasate în carantină la domiciliu”, precizează MS într-un comunicat transmis joi. Modificarea a fost publicată joi în Monitorul Oficial.

În ordinul publicat miercuri în Monitorul Oficial se arăta că se instituie măsura de carantină la domiciliu numai în situaţia în care spaţiul permite carantinarea individuală sau în condiţii de separare completă de restul locatarilor în acelaşi domiciliu, pe baza declaraţiei pe propria răspundere, următoarelor categorii:

* persoanele asimptomatice care intră pe teritoriul României venind din zonele cu transmitere comunitară extinsă afectate de COVID-19 (zona roşie);

* persoanele asimptomatice confirmate cu coronavirus;

* membri de familie asimptomatici confirmaţi cu coronavirus care se carantinează la acelaşi domiciliu.

Aceste persoane au obligaţia de a se carantina la domiciliu, după caz, timp de 14 zile, precum şi de a anunţa medicul de familie cu privire la data la care a început carantinarea, prin mijloace de transmitere la distanţă, în vederea monitorizării stării de sănătate, acestea fiind monitorizate şi controlate zilnic privind respectarea măsurii, se preciza în ordin.