2.8 C
București
duminică, 5 decembrie 2021 - 21:35
No menu items!

Ministerul Sănătății cere serviciilor de ambulanţă să alerteze echipajele pentru perioada de caniculă

spot_img

MS cere serviciilor de ambulanţă să alerteze echipajele
foto: cugetliber.ro

Ministerul Sănătăţii (MS) a cerut, marţi, serviciilor de ambulanţă să alerteze echipajele şi să le suplimenteze dacă va creşte numărul persoanelor afectate de caniculă, iar direcţiile de sănătate publică şi autorităţile locale trebuie să stabilească locurile unde pot fi amenajate puncte de asistenţă.

Potrivit solicitării transmise de MS, direcţiile de sănătate publică trebuie să colaboreze cu autorităţile locale pentru amenajarea punctelor de asistenţă a populaţiei în caz de nevoie. Astfel, vor fi identificate, amenajate şi marcate în cadrul primăriilor, a farmaciilor, în dispensare, în şcoli sau în centre comerciale spaţii cu aer condiţionat, unde să poată fi distribuită apă populaţiei.

De asemenea, direcţiile de sănătate publică trebuie să verifice condiţiile de asigurare a asistenţei medicale în unităţile sanitare, respectiv dacă şi-au asigurat stocurile de medicamente de urgenţă, în special a medicamentelor pentru patologiile determinate sau agravate de caniculă, dacă funcţionează generatoarele de rezervă şi dacă au rezerve de apă, a precizat Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat de presă.

În taberele şcolare, direcţiile de sănătate publică vor verifica dacă sunt respectate condiţiile igienico-sanitare, de cazare şi alimentaţie.

Verificări vor fi făcute şi în unităţi alimentare, pentru a vedea dacă sunt respectate condiţiile igienico-sanitare la depozitarea, prelucrarea şi comercializarea produselor alimentare. Totodată, se va verifica dacă angajaţii acestor unităţi şi-au făcut controlul medical periodic.

Oficialii MS recomandă populaţiei să urmeze sfaturile medicilor şi să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00 şi 18.00.

În perioadele de caniculă este recomandat consumul zilnic a 1,5 – 2 litri de lichide, respectiv un pahar de apă la fiecare 15-20 de minute. De asemenea, se recomandă consumul zilnic de fructe şi legume proaspete, precum pepene galben sau roşu, prune, castraveţi şi roşii, deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă.

Totodată, trebuie evitat consumul de alcool (inclusiv bere sau vin), care favorizează deshidratarea, dar şi de băuturi cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase), deoarece acestea sunt diuretice.

În plus, medicii îi sfătuiesc pe cei care merg prin soare la orele amiezii să poarte pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise.

Andrei Tudor