10.1 C
București
sâmbătă, 16 octombrie 2021 - 5:58

Ministerul Sănătății: Achizițiile centralizate reduc facturile pentru vaccinuri și combustibili

spot_img

spitalul Urlati

Ministerul Sănătăţii a transmis că achizițiile publice centralizate recente au arătat că se pot obţine economii substanţiale în sistemul sanitar, cu beneficii pe termen scurt, mediu şi lung.

Astfel, prin încheierea unui acord pentru 1,4 milioane de doze de vaccin hexavalent s-a făcut o economie de 30% față de anii trecuți, iar achiziţionarea de combustibil pentru patru ani va aduce un discount de 6%, potrivit unui comunicat de presă.

”În urma procedurii de achiziţie publică centralizată, acordul-cadru s-a încheiat pe o valoare de 97.664.000 lei, pe patru ani, faţă de valoarea estimată în baza achiziţiilor efectuate în anii anteriori de 147.196.000 lei, ceea ce reprezintă o economie de peste 30 la sută”, potrivit sursei citate.

Ministerul a finalizat procedura de evaluare a ofertelor pentru achiziţionarea pe următorii patru ani a unei cantităţi de 85 milioane de litri de combustibil pentru funcţionarea întregului parc auto din sistemul sanitar, cu o reducere de 6% față de prețul de la pompă.

În cazul procedurii de achiziţie centralizată pentru dispozitive medicale implantabile, MS susţine că se află în evaluare şi ar putea să fie finalizată până la sfârşitul lunii noiembrie. În următoarea perioadă se va publica pe SEAP procedura de achiziţie centralizată pentru materiale sanitare.

Ministerul Sănătăţii a fost desemnat, din iulie, ca unitate de achiziţii centralizată pentru sistemul sanitar, care încheie contracte de achiziţie publică cu acorduri-cadru în numele şi pentru unităţile sanitare cu paturi din reţeaua ministerului şi a autorităţilor locale.

Anterior acestei decizii, fiecare spital a desfăşurat individual procedurile de achiziţii publice pentru medicamente, materiale sanitare, echipamente , servicii și combustibili.

În prezent, spitalele pot face propriile achiziţii dacă au banii de la autoritatea locală sau din fonduri europene.

SZ