12.6 C
București
joi, 9 mai 2024 - 23:57
No menu items!

Ministerul Educației a uitat de orfani. Bursa socială pentru un elev cu un singur părinte, condiționată de venit

spot_img

Termenul de ORFAN a fost scos din noua metodologie a Ministerului Educației, pusă în dezbatere publică. Pentru elevii cu un părinte decedat, bursele sociale nu se mai acordă fără o limită de venit, ci sunt condiționate de o limită, la fel ca în cazul familiilor cu venit minim.

Ministerul Educației a publicat în dezbatere publică noua metodologie – cadru de acordare a burselor școlare în anul 2023-2024, în care a modificat condițiile de bursă socială pentru elevii care au un părinte decedat. Dacă până anul acesta, bursa se acorda, în aceste situații, indiferent de venitul părintelui care întreține copilul, bursa socială va fi acum condiționată de venitul acestuia.

Astfel, elevii cu un părinte decedat au fost incluși în categoria de burse sociale pentru familii monoparentale , astfel că pot beneficia de o bursă socială de 300 de lei. La fel cu elevii ale căror familii realizează un venit mediu net lunar pe membru de familie, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mic sau egal cu salariul minim net pe economie. Anul acesta, venitul minim este 1898 lei.Așadar, cei care au peste 1898 de lei venit pe membru de familie nu vor primi bursă socială.

Conform noului act normativ, pentru care se așteaptă sugestii până la adoptare, familia monoparentală este familia formată din persoana singură adultă şi copilul/copiii aflaţi în întreţinere şi care locuiesc împreună cu aceasta. Părintele poate fi necăsătorit, văduv, divorțat, cu soțul/soția declarat dispărut prin hotărâre judecătorească, sau desemnat ca tutore.

E. Stan