12.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 8:47
No menu items!

Ministerul Dezvoltării i-a dat firmei lui Ion Ștefan „Grindă” fonduri de 1 milion de lei

spot_img

Ministrul lucrărilor publice, Ion Ștefan, asociat al firmei SC Balcanic Prod SRL, a aprobat, în trei tranșe, în perioada decembrie 2019 – iulie 2020, suma totală de 1.099.864 de lei pentru societatea comercială la care este asociat, scrie Libertatea.

Contactat de Libertatea, Ștefan a declarat că “nu are nicio firmă”, deși aceasta apare în declarațiile de avere și de interese depuse de el, în iunie 2020, pe site-ul Camerei Deputaților.

Firma Balcanic Prod SRL, deținută de ministrul dezvoltării și lucrărilor publice, liberalul Ion Ștefan, beneficiază de fonduri de la instituția pe care acesta o conduce – peste un milion de lei din decembrie 2019 și până astăzi, plătiți în trei tranșe, conform documentelor de pe site-ul ministerului.

Banii, primiți pentru crearea unui loc de muncă și participarea la un târg  Proiectul finanțat inclusiv din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional, a demarat în 2017, iar Balcanic Prod SRL s-a înscris pentru finanțare care viza “achiziționarea de echipamente, crearea unui loc de muncă și participarea la un târg internațional”. Aproape 4 milioane de lei ar urma să primească firma ministrului Ion Ștefan din bani europeni, nerambursabili, până la finalul proiectului. Conform site-ului monitoruldevrancea.ro, contractul a fost semnat în 2018, în luna aprilie, fiind încheiat între firmă și Ministerul Dezvoltării. În decembrie 2019, potrivit datelor de pe site-ul ministerului, firma lui Ion Ștefan a primit de la minister bani în patru tranșe: 12.243 de lei, 2.160 de lei, 274.489 de lei și 48.439 de lei.