10.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 12:35
No menu items!

Ministerul Afacerilor Interne: 190 de sesizări în 12 ore, cu peste 300 mai puține decât în 2012

spot_img

Nu mai puțin de 75 de sesizări din cele 190 primite de Poliție în 12 ore de la deschiderea urnelor NU s-au confirmat

masina politie

În 12 ore de la deschiderea urnelor (de la ora 7.00 la ora 19.00), la nivel național, au fost înregistrate 190 de sesizări privind privind posibile contravenții sau infracțiuni electorale, cu 310 mai puține față de ultimul scrutin (alegerile parlamentare) din 2012. Potrivit Monicăi Dajbog, purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), 75 dintre sesizările primite nu s-au confirmat în urma verificărilor făcute de polițiști.

Față de cei care au încălcat regulile stabilite de legislația electorală, structurile Ministerului Afacerilor Interne au aplicat sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 6.000 de lei. Referitor la sesizările privind posibile infracțiuni, precizez că sunt înregistrate 47 astfel de situații, cele mai multe reclamații vizând fapta de a vota de două sau mai multe ori sau de a vota fără drept, infracțiune prevăzută de art. 387 din Codul penal.

Vă reamintesc faptul că pentru desfășurarea alegerilor în condiții de legalitate, vicepremierul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne Gabriel Oprea a dispus mobilizarea astăzi (duminică – n.r.) a 50.000 de reprezentanți ai MAI, care au menținut ordinea publică în întreaga țară și au asigurat intervenția operativă pentru gestionarea tuturor incidentelor.

Poliția Română a asigurat condițiile de exercitare a dreptului la vot persoanelor aflate în stare de arest în Centrele de Reținere și Arestare Preventivă care nu și-au pierdut drepturile electorale. Au votat, astfel 806 arestați preventiv.

Așa cum știți, misiunea colegilor mei nu se va termina la ora 21.00, când este ora oficială de închidere a urnelor. Ei vor asigura și paza buletinelor de vot, a proceselor-verbale și a celorlalte materiale folosite în secțiile de votare pe timpul transportului către birourile electorale județene.

Domnul viceprim-ministru Gabriel Oprea, ministrul afacerilor interne, transmite mulțumiri tuturor angajaților M.A.I. care în campania electorală și în ziua alegerilor au fost la datorie pentru a asigura ordinea publică și un proces electoral în condiții de legalitate.

Mulțumim de asemenea cetățenilor și competitorilor electorali care au înțeles să adopte un comportament civilizat și în limitele legii pe timpul campaniei electorale și mai ales astăzi, în ziua votului.

Monica Dajbog

purtător de cuvânt, Ministerul Afacerilor Interne

Raluca Dan