Mineriada din 13-15 iunie 1990 a fost sărbătorită în Piața Universității

Câteva zeci de persoane, majoritatea reprezentanţi ai Asociaţiei “21 Decembrie 1989”, au marcat împlinirea a 25 de ani de la Mineriadă, în Piaţa Universităţii

mineriada-iunie-1990

Oamenii s-au adunat de la ora 18.30, la fântâna din Piața Universității și au adus un țarc în care au pus manechine îmbrăcate în uniforme de deținuți. Pe chipurile a trei dintre manechine erau măști cu Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu și Ion Iliescu. Participanții aveau în piept bilete pe care scria  “golan”. Ei au cântat imnurile golanilor din 1990, dar și alte cântece anticomuniste. Cinci persoane cu lopeţi, căşti şi un coş cu flori au plantat flori la borna cu kilometrul 0, în faţa Teatrului Naţional.

Preşedintele Asociaţiei “21 Decembrie 1989”, Teodor Mărieş, a declarat că Ion Iliescu va fi judecat.

Sâmbătă s-au împlinit 25 de ani de la cea mai sângeroasă mineriadă, din zilele de 13 – 15 iunie 1990, în urma căreia au murit zeci de oameni, iar alte câteva sute au fost rănite. Dosarul penal al Mineriadei a fost redeschis la începutul acestui an.

NICIUN COMENTARIU