9.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 1:59
No menu items!

Militarul care și-a ucis iubita la coafor, dosar penal pentru agresiune în 2011

spot_img

Plutonierul Florin Oprea – care, marți seara, și-a înjunghiat mortal iubita într-un coafor din localitatea Titu, județul Dâmbovița –este un agresor cu antecedente. În 2011, a fost cercetat penal după ce l-a bătut pe concubinul fostei soții. Dosarul, instrumentat la acea dată de un procuror de la Parchetul Judecătoriei Răcari, a fost închis însă, pe motiv că cei doi bărbați s-au împăcat.

În anul 2011, la Poliția orașului Titu a fost înregistrat un dosar penal pe numele celui în cauză, pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și distrugere. Sesizarea pe numele subofițerului a fost depusă, la acea dată, de concubinul fostei soții a acestuia. S-au efectuat cercetări, dar părțile s-au împăcat, iar victima și-a retras plângerea. Prin urmare, procurorul de caz – un anchetator de la Parchetul pe lângă Judecătoria Răcari – a dispus <<neînceperea urmăririi penale>> și închiderea cauzei”, au precizat pentru Sursa Zilei surse judiciare.

Urmarea: incidentul din 2011 nu a afectat în niciun fel nici cariera militară a plutonierului, dar nici rezultatul evaluărilor psihologice la care acesta a fost supus.

După cum reprezentanții Ministerului Apărării Naționale (MapN) au precizat, într-un comunicat de presă, militarul acuzat că şi-a omorât concubina este angajat al MApN din 2009 şi a trecut cu bine toate testările psihologice, ultima fiind făcută în octombrie 2017.

Subofiţerul este angajat al MApN din anul 2009, perioadă în care a avut un comportament normal, nefiind implicat în alte evenimente. A trecut toate testările psihologice la care a fost supus conform normelor în vigoare. Ultima dintre aceste testări a fost efectuată în data de 19.10.2017, fiind declarat admis. Militarul este divorţat şi are 2 copii. Ministerul Apărării Naţionale transmite condoleanţe familiei îndoliate”, potrivit comunicatului.

“În conformitate cu prevederile art.89 din Legea nr.80/1995, privind statutul cadrelor militare, subofiţerul va fi suspendat din funcţie pe perioada în care, fiind în stare de arest preventiv, este urmărit penal, trimis în judecată, ori este judecat de către instanţele judecătoreşti. Pe perioada suspendării din funcţie, militarul nu va beneficia de niciun drept din partea Ministerului Apărării Naţionale”, au mai precizat oficialii MApN.

MApN a mai arătat că, potrivit legii, „cadrele militare condamnate prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă la o pedeapsă privativă de libertate cu executarea acesteia, care anterior au fost suspendate din funcţii, se trec în rezervă începând cu data suspendării”.

Marți seara, plutonierul Florin Oprea, în vârstă de 35 de ani, și-a urmărit concubina până la un coafor din localitatea Titu, a intrat după ea și a  înjunghiat-o. Tânăra a fost transportată la spital, dar nu a mai putut fi salvată de medici.

Bărbatul, din comuna Lungulețu, trăia în concubinaj cu tânăra și împreună aveau un copil. Militarul s-a predat poliției, după comiterea crimei, acesta fiind audiat.

Cazul a fost preluat de Parchetul Militar, pe numele bărbatului întocmindu-se dosar penal pentru infracțiunea de omor. Miercuri, Florin Oprea a fost arestat pentru 30 de zile de magistrații militari.

Mihai Fifor: Va fi construit un centru de recuperare pentru militarii reveniți din teatrele de operații

Plutonierul Florin Oprea a participat la o misiune în Afganistan și au existat voci care au pus oribila crimă comisă de acesta marți seama unui sindrom de stres post – traumatic.

Miercuri, ministrul apărării, Mihai Fifor, a anunțat că Ministerul Apărării Naţionale va construi un centru de recuperare pentru militarii care revin din teatre de operaţii şi are în derulare un proiect cu armata canadiană pentru realizarea unui centru naţional de psihologie operaţională, care va fi implementat în acest an.

„Vreau să vă asigur că nu este un lucru pe care-l luăm în derâdere. Este un lucru care se face cât se poate de serios în cadrul acestui centru. De altminteri, fiecare unitate militară este încadrată cu psiholog şi încercăm să fim cât de aproape se poate de militarii români, fie că-şi desfăşoară activitate în ţară, fiecare că pleacă în teatrele de operaţii, fie că revin din teatrele de operaţii”, a declarat Fifor, într-o intervenţie la Antena 3.

Acesta a subliniat însă faptul că sindromul de stres post-traumatic, întâlnit la militarii care revin din teatre de operaţiuni, este prea puţin studiat în România, motiv pentru care MApN a iniţiat un proiect comun cu armata Canadei, ce are experienţă în acest domeniu.

„Sindromul de stres post-traumatic este un lucru real, este un lucru poate prea puţin studiat în România şi accentuez lucru acesta. Noi avem în momentul de faţă în lucru la MApN, împreună cu colegii psihologi o altfel de concepţie vizavi de această abordare. Avem un contact direct cu colegii canadieni, pentru că pornim un proiect în acest sens cu armata canadiană. Dânşii sunt foarte avansaţi. Aş putea spune că la ora actuală este ţara cu cel mai bine pus la punct sistem în ceea ce priveşte asistenţa militarului după ce revine din teatrul de operaţii şi punem la punct o astfel de concepţie şi o astfel de strategie. (…) Un centru naţional de psihologie operaţională, pe care îl avem în lucru şi pe care ne dorim să îl implementăm de anul acesta, împreună, repet, cu partenerii canadieni, din armata Canadei. Personal am discutat cu ministrul apărării canadian şi ne acordă tot sprijinul pentru dezvoltarea unui astfel de proiect”, a menţionat ministrul Apărării.

Mihai Fifor a adăugat că, în prezent, militarii care revine din teatre de operaţii au posibilitatea să meargă la Bălţăteşti, judeţul Neamţ, unde este un centru de recuperare pentru militarii care revin din teatre, un al doilea astfel de centru urmând a fi înfiinţat la Băile Herculane.

foto: Cronica de Gaesti

Raluca Dan