19.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 10:32
No menu items!

Mii de români au făcut COVID după ce s-au vaccinat. Peste 400 aveau și a doua doză făcută

spot_img

Reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila, a declarat că în ţara noastră au fost înregistrate aproximativ 4.000 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 la persoanele care au fost vaccinate cu prima doză şi peste 400 de cazuri la rapelul cu cea de-a doua doză.

„Eu nu ştiu la nivel mondial. Există sigur că da, dar situaţia din România e mai concludentă pentru noi. S-au înregistrat circa 4.000 de cazuri de infecţie la persoane care fuseseră vaccinate cu prima doză şi asta reprezintă cam 0,4 % din totalul dozelor administrate ca şi primă doză. Iar după doza a doua şi cu un interval mediu de 7 zile, adică din momentul vaccinării până în momentul infectării au trecut maxim 7 zile. În cazul celei de-a două doze sunt vreo 400-450 de cazuri, adică 0,08% din totalul dozelor administrate, iar intervalul mediu este de 4 zile”, a precizat Rafila.

El a menționat că asta demonstrează că deja după prima doză, persoanele potenţial vulnerabile la boală au avut un răspuns imun care i-a protejat, iar după doza a doua, procentul a fost mult mai mic.