12.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 2:48
No menu items!

Mii de oameni din Bacău au rămas fără apă potabilă, din cauza unei avarii la conducta principală

spot_img

Mii de oameni din Bacău au rămas fără apă potabilă, din cauza unei avarii la una dintre principalele conducte care alimentează orașul.

Primarul orașului Bacău a declarat că echipele de intervenție lucrează la conducta avariată, dar în următoarele ore este puțin probabil să se rezolve problema. Până la rezolvarea avariei, primăria distribuie apă potabilă în mai multe locații din oraș. 

„Nu tot orașul este afectat. Avem 10-15% din oraș care este alimentat dintr-o altă sursă de apă și localnicii nu au de suferit. Undeva la 70% din cetățeni sunt afectați, avem 41 de puncte de distribuție de apă menajeră înființate în oraș care sunt alimentate încontinuu de 5 cisterne cu apă. Și peste 11 puncte de distribuție de apă potabilă îmbuteliată”, a declarat Lucian Daniel Stanciu Viziteu, primarul orașului Bacău. 

16 școli din oraș au intrat în online din cauza lipsei apei.

Este vorba despre o porțiune la care au mai fost avarii în urmă cu 4 ani, la care s-a stabilit că lucrările de reparații au fost greșit proiectate și prost făcute, conform oficialilor care citează un audit realizat la acea vreme.

„În jurul orei 10:30, echipele SC CRAB SA au finalizat lucrările de decopertare a conductei constatând că avaria a fost cauzată de deplasarea piesei de îmbinare dintre conducta Dn 1000 mm și conducta de Dn 800 mm. Având în vedere complexitatea lucrărilor de remediere (demontarea pieselor existente -reducției, mosoarelor din fontă și a reasamblării lor pe poziție) estimăm finalizarea lucrărilor pentru miercuri, 02.02.2022 orele 20:00. Ulterior finalizării lucrărilor de remediere vom proceda la umplerea conductei de aducțiune și a rețelei de distribuție”, a informat conducerea CRAB.

E. Stan