18.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 14:53
No menu items!

Mii de beneficiari ai „Prima Casă” au cerut modificarea calculului dobânzilor din cauza ROBOR

spot_img

Din mai şi până în prezent, peste 10.000 de beneficiari ai programului Prima Casă au cerut trecerea de la ROBOR la IRCC, din cauza modului de calcul al dobânzilor în funcție de ROBOR, care a ajuns la peste 7,97%.

Aproximativ 9300 de solicitări sunt deja aprobate, în timp ce aproximativ 800 sunt în lucru şi urmează să fie aprobate în cel mai scurt timp.

„Pentru trecerea de la ROBOR la IRCC beneficiarul creditului trebuie să adreseze băncii o cerere privind modificarea contractului de credit şi emiterea unui act adiţional. La solicitarea băncii, FNGCIMM emite actul adiţional prin care este aprobată modificarea modului de calcul al dobânzii aferente creditului contractat cu garanţie de stat”, se arată într-un comunicat al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM).

Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a fost cotat vineri la 7,97%, în urcare față de joi, când a fost cotat la 7,85%, arată datele publicate de BNR.

Indicele IRCC, folosit acum de bănci pentru calcularea dobânzilor la creditele noi luate începând din primăvara lui 2019, este cotat la 2,65% pentru T1/2022.

E. Stan