7.8 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 8:52
No menu items!

Mihai Tudose: Ministrul Energiei trebuie să plece acasă

spot_img

Fostul premier Mihai Tudose, europarlamentar PSD, a declarat, miercuri, într-o intervenție la emisiunea „Decisiv”, realizată de jurnalista Cătălina Porumbel la Antena 3, că este nevoie de măsuri pe cât de urgente, pe atât de dure în scandalul generat de facturile uriașe la energie, măsuri pe care ministrul energiei se dovedește, însă, incapabil să le ia. Tudose a precizat că este nevoie ca procurorii să deschidă anchete în acest caz și i-a sugerat ministrului Virgil Popescu să plece acasă. „Cred că ar trebui să încercăm cu altcineva„, a spus Mihai Tudose, la Antena 3. 

Sunt un pic decepționat de aceste declarații succesive, contondente între ele, ale ministrului Energiei. Eu cred că domnul ministru face tot ce poate și, din păcate, asta e tot ce poate. Cred că ar trebui să încercăm cu altcineva„, a spus Mihai Tudose, la Antena 3. 

Întrebat dacă, în opinia sa, ministrul Energiei, Virgil Popescu, ar trebui demis, Mihai Tudose a răspuns: „Cred că ar trebui să recunoască. Până să ajungă cetățenii să reclame, ministrul este cel care trebuia să ia niște măsuri. Ministrul nu are voie să se plângă. Nu ministrul este cel care trebuie să facă reclamație la ANPC, azi ministrul trebuia să iasă și să spună: următoarele firme, de azi nu mai au licență, în cazul următoarelor firme s-a făcut plângere la procurori. (…)Când nu respecți legea, te iau procurorii. Acesta era mesajul pe care trebuia să-l aud azi de la ministrul Energiei. (…)Eu văd că domnul prim-ministru, de 2-3 săptămâni încoace îi tot convoacă, așteptând de la ei o soluție. Premierul a ieșit ieri cu principiile, astăzi ministrul Energiei trebuia să prezinte soluțiile, dar azi vorbim tot despre principii, nu s-a modificat nimic„, a explicat fostul premier. 

Mihai Tudose a insistat asupra necesității deschiderii unei anchete penale. „O firmă care încalcă legea cu bună știință și ia bani de la niște oameni cu japca comite și infracțiunea de îmbogățire fără just temei, e în Codul Penal. Ministrul Energiei trebuia să facă pur și simplu sesizare la organele competente de anchetă. Asta nu este de Protecția Consumatorului, lucrurile sunt mult mai grave”, a subliniat Mihai Tudose. 

„La vremuri extraordinare, e nevoie masuri extraordinare”, a continuat Mihai Tudose.

Potrivit lui Tudose, măsurile anunțate marți de Guvern, ca și acelea privind compensarea facturilor ar fi trebuit luate încă de anul trecut. „Îi întreabă cineva pe cei care au luat decizii anul trecut de ce le-au luat? Îi întreabă cineva pe cei care au luat decizia în 2020 de ce au eliminat obligativitatea înmagazinării de gaze? Îi întreabă cineva de ce au închis Mintia? (…) Ceea ce trăim acum este efectul a ceea ce nu s-a făcut anul trecut, din iunie-iulie încoace. Răul s-a produs anul trecut„, a mai spus Mihai Tudose.  

Raluca Dan