14.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 16:12
No menu items!

Migranţii de pe nava Ocean Viking, refuzați de Italia, găzduiţi de nouă ţări europene, inclusiv de România

spot_img

Ministrul francez de Interne, Gerald Darmanin, a anunțat că nouă ţări europene s-au angajat să primească două treimi din cei 234 de migranţi preluaţi de nava umanitară Ocean Viking care ajunge, vineri, la Toulon, în sud-estul Franţei.

Nava Ocean Viking a ONG-ului SOS Méditerranée va acosta într-un port militar din Franţa „în mod excepţional”, conform unui anunţ făcut de guvernul francez, după ce Italia a refuzat să autorizeze acostarea sa.

Dintre ţările europene care s-au angajat să primească migranţi, Germania va primi „peste 80 de persoane”, a spus ministrul francez într-un interviu televizat. De asemenea, Croaţia, România, Bulgaria, Lituania, Malta, Portugalia, Luxemburg şi Irlanda vor primi migranţi în numele „solidarităţii europen”, a spus Darmanin.

Refugiaţii primiţi „eligibili pentru azil”, a subliniat ministrul francez.

Pasagerii de pe Ocean Viking provin din Bangladesh, Eritreea, Siria, Egipt, Pakistan, Mali, Sudan, Guineea.

De la începutul anului, 1.765 de migranţi au dispărut în Marea Mediterană, dintre care 1.287 în zona centrală, cea mai periculoasă rută de migraţie din lume, potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM).

                                                                                                                    Adina Silav