sâmbătă, 28 noiembrie 2020 - 7:38

Metrorex modernizează punctele de acces cu 40 de milioane de euro

Instanța decide repunerea în funcție și plata salariilor fostului șef Secție ATI de la Spitalul Universitar, Adriana Nica

Tribunalul București a decis că demiterea Adrianei Nica de la șefia secției ATI II din spitalul Universitar de Urgență a fost abuzivă, astfel că...

Crinuța Dumitrean, condamnată la peste șase ani de închisoare pentru retrocedările semnate lui Horia Simu

Crinuţa Dumitrean, fostă şefă a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), a fost condamnată vineri de Curtea de Apel Bucureşti la 6 ani şi...

Lucian Duță, șase ani de închisoare și confiscarea conturilor din Elveția, pentru contractele semnate ca șef al CNAS

Fostul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) Lucian Duţă a fost condamnat, vineri, de Tribunalul Bucureşti, la şase ani de închisoare...

Germania îndeamnă statele UE să închidă pârtiile de schi pentru a ține sub control coronavirusul

Pe măsură ce se apropie sezonul de sărbătorilor de iarnă, relațiile europene se tensionează pe tema schiului. Germania solicită o abordare coordonată la nivelul...

Contractul vizează 41 de stații de metrou de pe trei magistrale

cartele-Metrou

Metrorex intenționează să modernizeze sistemele de control acces al călătorilor de pe magistralele de metrou 1, 2 și 3. Pentru acest proiect sunt alocate 42 de milioane de euro.

Potrivit anunțului de licitație, publicat de Metrorex pe Sistemul Electronic pentru Achiziții Publice, contractul are ca obiect „modernizarea instalaţiilor pe Magistralele 1,2,3 şi Tronsonul de Legătură – Instalaţii de control acces – Magistrala 1 Pantelimon – Dristor 2, Magistrala 2 Berceni – Pipera, Magistrala 3 Dristor 1– Preciziei, Dispecerat Taxare Timpuri Noi, inclusiv servicii de proiectare a detaliilor de execuţie. Metrorex precizează că „sistemul de control al accesului de călători va realiza controlul accesului cu ajutorul unor validatoare pentru cartele magnetice şi module RFID pentru contactless. Validatoarele şi modulele RFID vor fi încorporate în dispozitivele de acces din zonele taxate”.

Conform caietului de sarcini, sunt vizate 41 de staţii de metrou, 70 de zone de vestibul modernizate cu instalaţii noi de control acces. Valoarea maximă estimată a lucrărilor, fără procentul de „diverse şi neprevăzute”, este de 185.990.254 lei, (inclusiv TVA), respectiv 42.270.512 euro. Sursele de finanţare sunt asigurate din fonduri externe nerambursabile în cadrul Programului Operaţional Sectorial de Transport şi de la bugetul de stat.

Andrei Tudor

Pârtii deschise și zeci de mii de turiști așteptați la ski pe Vala Prahovei

Minivacanţa de 1 Decembrie şi sărbătoarea Sfântului Andrei, vor umple Valea Prahovei de turişti, care vor avea voie să meargă în drumeţii pe munte,...

Pelerinajul de Sfântul Andrei, interzis în continuare de judecătorii constănțeni

Judecătorii Tribunalului Constanţa au respins, vineri, ca fiind inadmisibilă, cererea Arhiepiscopiei Tomisului de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale pentru desfăşurarea, pe 30 noiembrie, a...

Constanța, dovada vie că restricțiile sunt de formă. În carantină, numărul infectărilor nu scade

Una dintre localitățile aglomerate în care s-a instituit carantina arată ca în orice altă zi normală, în care nu sunt impuse restricții suplimentare. Aceasta...

Iohannis, contrazis de Bruxelles. Numărul infectărilor nu va scădea până la sfârșitul anului

Garanțiile oferite cu un optimism debordant de președintele Klaus Iohannis în privința evoluției epidemiologice până la sfârștiul anului sunt contrazise de date oficiale ale...

Fostul șef al DGIPI anunță că dosarul său a rămas fără obiect

Fostul șef al DGIPI, Gelu Oltean, explică, pe blogul personal, că dosarul în care a fost arestat nu mai are obiectul infracțiunii de care...