7.5 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 3:16
No menu items!

Metrorex anunță prețurile biletelor și abonamentelor integrate. Un abonament ajunge și la 2.000 de lei

spot_img

Metrorex a anunțat, joi, prețurile biletelor și abonamentelor metropolitane integrate pentru metrou și transportul pe calea ferată și cel de suprafață, pe ruta Gara de Nord – Aeroportul Henri Coandă. Un abonament pe an costă 2.000 de lei.

Metrorex informează că începând de joi își optimizează oferta tarifară prin lansarea primelor bilete metropolitane integrate pentru transportul de suprafață în regiunea București –Ilfov, cu metroul și cu transportul pe calea ferată pe ruta Gara de Nord – Aeroportul Henri Coandă.

Biletele acoperă titluri de călătorie de 24 ore, 72 ore, 1 lună, 6 luni sau 12 luni.

Un bilet pe 24 de ore costă 20 de lei, iar unul pe 72 de ore – 40 de lei.

Un abonament metropolitan integrat pe o lună ajunge la 140 de lei în cazul unei călătorii metrou – cale ferată, iar dacă include transportul de suprafață costă 210 lei. Același abonament, dar pe 6 luni, ajunge la 800 de lei în primul caz și la 1.100 de lei în cel de-al doilea, iar dacă abonamentul se face pe un an prețurile sunt 1.400 lei, respectiv 2.000 de lei.

Titlurile de călătorie metropolitane integrate cu valabilitate de 24 h și 72 h permit oricâte transbordări pe orice vehicul de transport de suprafață, metrou și feroviar pe ruta Gara de Nord – Aeroportul Henri Coandă, în regiunea București – Ilfov, în intervalul orar de valabilitate menționat, iar la metrou vor avea o temporizare de 15 minute și vor putea fi cumpărate de la punctele de vânzare din rețeaua de metrou.

Realizarea sistemului integrat de tarifare, pentru cele trei moduri de transport public (rutier/pe șine, feroviar și cu metroul) în București și în zona metropolitană, urmărește, conform Metrorex, o accesibilitate mai mare pentru utilizatorii transportului public la serviciile oferite de operatorii de transport care își desfășoară activitatea în Capitală.

„Sistemul de tarifare unic în zona metropolitană București este lansat ca un proiect pilot care va putea fi implementat apoi la nivelul întregii țări, prin actualizarea cadrului normativ, ținând cont de particularitățile fiecarui centru economic important”, mai arată Metrorex.

                                                                                                                    Adina Silav