19.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 12:51
No menu items!

Mesajul Comisiei Europene după întâlnirea Jean Claude Juncker – Viorica Dăncilă: „UE nu ar fi completă fără România”

spot_img

„Uniunea Europeană nu ar fi completă fără România, așa cum România nu ar fi completă fără respectarea valorilor UE”, este mesajul oficial al Comisiei Europene, transmis, miercuri seara, după întâlnirea dintre președintele Comisiei, Jean Claude Juncker și premierul Viorica Dăncilă. 

De altfel, în conferința de presă comună, susținută alături de Viorica Dăncilă și comisarul european Corina Crețu, președintele Comisiei Europene a declarat că MCV trebuie ridicat și că locul României este în Schengen. 

Am spus încă o dată doamnei prim-ministru că Mecanismul de Cooperare şi Verificare cu privire la Bulgaria şi la România ar trebui să fie ridicat înainte de sfârşitul mandatului acestei comisii, aşa cum i-am spus prietenei mele că locul României este în spaţiul Schengen. Nu mai e niciun motiv să excludem România din aceste ambiţii cetăţeneşti care ţin de spaţiul Schengen”, a adăugat Juncker.

 La rândul său, Viorica Dăncilă a susţinut necesitatea ridicării Mecanismului de Cooperare şi Verificare pentru România.

Drumul european al României este legat de domnul preşedinte Juncker. (…) Sperăm ca tot sub preşedinţia domnului Juncker să putem vorbi despre intrarea în Schengen a României. România îndeplineşte toate condiţiile din punctul de vedere al Comisiei. Şi, de asemenea, să fie ridicat MCV-ul, pentru că nu este normal ca România să preia preşedinţia cu o sancţiune”, a afirmat Viorica Dăncilă. 

Premierul Viorica Dăncilă şi preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, au discutat, miercuri, despre Justiţie şi statul de drept în România, liderul european exprimându-şi speranţa că sistemul judiciar ”nu va fi supus la încercări”.

La rândul său, Viorica Dăncilă a afirmat că speră la un dialog punctual pe eventualele ”nemulţumiri” ale liderilor europeni.

”Am avut această discuţie şi, într-adevăr, eu cred în libertatea Justiţiei, cred în statul de drept, cred în faptul că trebuie luptat împotriva corupţiei şi am specificat dlui preşedinte că atunci când va exista o îndoială trebuie să discutăm punctual, să nu vorbim la modul general, pentru a elucida sau a îndrepta ceea ce nemulţumeşte la nivel european. Cred că acest lucru, a unei bune cooperări punctuale pe lucrurile care nemulţumesc, nu la modul general, nu poate fi decât benefică atât pentru România, cât şi pentru informarea instituţiilor europene”, a declarat premierul Dăncilă.

R.D.