7.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 10:14
No menu items!

Medicul Mircea Beuran , așteptat la Poliție pentru audieri în cazul pacienților arși la Spitalul Floreasca

spot_img

Medicul Mircea Beuran dă astăzi primele explicației în fața anchetatorilor

despre tragedia care a avut loc în luna decembrie, când o femeie a murit după ce a luat foc pe masa de operație.

La fel și în cazul bărbatului care a fost victima unui incident similar în luna martie 2019.

Acesta a supraviețuit, dar la momentul respectiv nu a depus nicio reclamație.

Miercuri au fost audiaţi medici şi asistenţi care au participat la intervenţia chirurgicală.

Femeia de 66 ani, cu diagnostic de cancer pancreatic, a fost operată în 22 decembrie la Spitalul Floreasca.

Ea a suferit arsuri pe 30% din suprafaţa corpului, focul fiind provocat de folosirea unui bisturiu electric,

în condiţiile în care pentru dezinfectarea tegumentelor fusese folosit un biocid pe bază de alcool.

În 29 decembrie, femeia a decedat.

Ancheta Corpului de Control al MS a relevat că nu există indicii care să confirme alergia pacientei la iod, alergie care a determinat decizia de utilizare a altui biocid decât a celor obişnuite.

În urma incidentului, Mircea Beruan a fost demis de la conducerea Secţiei de chirurgie lll de la Spitalul Floreasca,

dar şi de la conducerea comisiei de specialitate de la Ministerul Sănătăţii.

În urma acestui scandal s-a aflat şi despre cazul altui pacient,

un bărbat de 66 ani care a fost victima unui incident similar, dar care a supravieţuit.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 desfăşoară urmărirea penală in rem în cazul celor doi pacienţi care au suferit arsuri în timpul unor operaţii la Spitalul Floreasca.