10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 8:30
No menu items!

Medicii români anunță reacțiile la a doua doză de vaccin. Pot fi „mai zgomotoase”

spot_img

Reacțiile după a doua doză de vaccin pot fi ceva „mai zgomotoase”, spun medici români care s-au vaccinat.

”Haideți să vă spun ce s-a întâmplat cu colegii mei, sau ce s-a întâmplat după ce toți am făcut rapelul. Suntem 500 de persoane care am făcut prima doză și care am făcut și rapelul. La prima vaccinare am avut 3-4 colegi din 500 care s-au plâns de dureri ușoare la locul înțepăturii și a doua zi nu au mai avut nicio problemă. 

După rapel, din 500 de persoane au fost aproximativ 20 de persoane la care au apărut în plus, față de durerea de la locul înțepăturii, dureri musculare (mialgii), moleșeală, stare febrilă, tuse, rinoree, dureri în gât..  exact ca un debut de răceală. Nu a durat mult, cel mult 24 de ore. Cam astea au fost reacțiile care au apărut în plus. Nu au fost altfel de reacții, nu a fost nimic spectaculos în sensul rău al cuvântului, nu a fost nevoie de nicio intervenție din partea celorlalți colegi care erau pregătiți să intervină. 

Suntem curioși dacă la cei care au avut o reacție ceva mai serioasă, există un nivel mai ridicat de anticorpi. Adică vrem să vedem dacă cei care au trecut prin boală și au făcut vaccin și rapel au un nivel de anticorpi mai ridicat. 

Și mai este ceva, vârsta. Există persoane tinere care au un nivel mai ridicat de anticorpi decât persoanele mai în vârstă? Sigur că, în mod logic, un organism tânăr, un organism care reacționează și fabrică un număr mai mare de anticorpi, dovedește că are forța să se bată mai bine cu această infecție. Un organism mai matur probabil că nu fabrică atât de mulți anticorpi, însă suficienți ca să nu mai ai nevoie de plasmă dacă te îmbolnăvești și suficienți ca să îți dea puțină siguranță, puțină liniște”, a declarat medicul dr. Emilian Imbri, managerul Spitalului Victor Babeș din Capitală, la Antena 3.