13.1 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 0:55
No menu items!

Medicii, prezentați ca Isus Hristos Pantokrator în uriașe „icoane” stradale amplasate în marile orașe

spot_img

Campania unei celebre agenții de publicitate a stârnit un val de critici în spațiul public, după ce, în ultimele zile, pe mai multe panouri publicitare stradale din București, Brașov, Iași și alte orașe din țară, au apărut imagini pe post de „icoane cu medici”.

Campania de outdoor derulată de agenția McCann, în care sunt schițați medici cu stetoscop și mască medicală, parabole ale icoanelor ortodoxe cu Isus Hristos Pantocrator, a stârnit un val de intrigi, iar Patriarhia Română a reacționat și ea.

Unul dintre medicii revoltați de aceste imagini este și Adina Nenciu, rezident obstetrică ginecologie la Spitalul Universitar de Urgență București, consideră, într-o postare pe contul de Facebook, că toată campania este urătă și jignitoare atât din perspectiva unui creștin cât și din perspectiva unui medic.

Este greu de inteles ce se doreste cu aceste panouri din minunata lume noua. Prototipul uneia este Iisus Hristos Pantokrator (Atotputernic).
– Daca aureola simbolizează sfinţenia si slava dumnezeiască, aici vedem aura covid-like ca sursa a “puterii” medicului
– Daca binecuvantarea din icoana ne trimite cu gândul la Mântuitorul Iisus Hristos de la care vine binecuvântarea peste toată făptura, aici vedem “binecuvantarea” cu stetoscopul ( nici macar directa, ci prin intermedierea unui dispozitiv rece )
– Daca in icoana avem Evanghelia (vestea cea buna prin excelenta), aici vedem foaia de observatie (vestea “buna” de care depinde viata pacientului, care detine “adevarul” absolut si care consemneaza marea vindecare)
Medicii au salvat vieti si inainte de covid si vor mai salva si dupa. Aptitudinile lor depasesc cele ale utilizarii unui stetoscop (se descurca si fara si se descurca si cu mai multa aparatura). Ceea ce fac medicii pentru pacienti depaseste ceea ce e consemnat in foaia de observatie, inclusiv la nivel personal, uman. Dar si medicina si medicii au limite. Dincolo de aceastea unii (nu toti sunt de acord aici) l-au recunoscut pe Iisus Hristos, Medicul prin excelenta.
Medicii sunt mult mai mult decat “vindecatori” de covid. La fel cum si viata este mult mai mult decat a trece de aceasta pandemie. La fel cum si oamenii sunt mai mult decat infectati sau neinfectati cu covid. La fel cum si Adevarul este mult (infinit mai mult) decat ce e oferit ca adevar in aceste zile.
Trist. Urat. Jignitor.
Si din perspectiva unui crestin si din perspectiva unui medic.

Și medicul Adina Alberts a reacționat somând agenția de publicitate să renunțe la această imagine.

#McCann România, RENUNȚAȚI IMEDIAT! Ați „creat” o BLASFEMIE!

Eu în calitatea mea de medic, dar și ca om credincios, ortodox, sunt profund deranjată de această campanie.

Dumnezeu este pretutindeni, iar mâinile împreunate ale medicilor de la capătul pacienților cu COVID-19 sunt semn că și ei se roagă fierbinte ca nicio altă viață să nu mai fie pierdută!

Colegii mei au credință și nu se consideră Dumnezei!

Adesea am simțit puterea lui Dumnezeu in practica mea medicală, fară de care vindecarea nimănui nu ar fi posibilă!

Medicul tratează, Dumnezeu este Cel care vindecă!

Ei, doctorii, la fel ca și preoții, la fel ca și vânzătorul de la magazinul din colț, pot fi și sunt adesea doar o simplă za în lanțul înfăptuirii minunilor.

Această campanie cu iz de BLASFEMIE nu îi încurajează pe medici, dragă #WandaHutira, creatorul care a dat naștere acestei campanii înfiorătoare, conform unui laudatio susținut de Catalin Dobre, CEE la #McCann.

Această campanie ne dezgustă și NU, nu onorează pe nimeni!

Noi suntem credincioși, nu suntem DUMNEZEI!

„Cred că este vorba despre o ridicolă campanie de promovare a unei viziuni distopice asupra situației provocate de pandemie. O încercare penibilă situată sub semnul gros al prostului gust hrănit bulimic de incultură și de o ideologie hidoasă care nu știe decât să caricaturizeze creștinismul. Cum altfel să explici deificarea iconică a unor personaje care trimit la imaginea medicului sublimat grotesc într-un „sfânt” cu aer hristic? Nu este vorba, deci, doar despre un demers blasfemiator (care ar trebui în mod deschis asumat și revendicat, inclusiv în registrul finanțării și aprobării), ci și de o ofensă adusă categoriei profesionale atât de onorabile a medicilor, care, ca noi toți, nu se cred cu certitudine sfinți sau mântuitori improvizați și nu pretind un obscen cult public”, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, pentru stiripesurse.ro